Începând cu data de 2 septembrie, școlile din toate statele membre ale UE vor putea să se înscrie online la concursul Juvenes Translatores (Tineri Traducători), astfel încât elevii lor să poată concura cu alți elevi din întreaga Europă. Anul acesta, adolescenții participanți vor trebui să traducă un text pe tema a ceea ce pot face tinerii pentru a contribui la conturarea viitorului Europei.
Participanții vor putea alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.
Înscrierea pentru școli – prima etapă a procesului în două etape – este deschisă până la 20 octombrie 2019 la prânz. Formularul de înscriere poate fi completat în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.
În continuare, Comisia Europeană va invita un număr de 751 de școli la următoarea etapă. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor fiind efectuată în mod aleatoriu cu ajutorul unui calculator.
Școlile alese trebuie să desemneze apoi între 2 și 5 elevi pentru a participa la concurs. Elevii pot fi de orice naționalitate, însă trebuie să aparțină toți aceluiași grup de vârstă, și anume, să fie născuți în anul 2002.
Concursul va avea loc la 21 noiembrie 2019 și se va desfășura simultan în toate școlile participante. Începând de anul acesta, concursul se va desfășura online.
Câștigătorii — câte unul din fiecare țară — vor fi anunțați până la începutul lunii februarie 2020. Aceștia își vor primi premiile în primăvara anului 2020, în cadrul unei ceremonii speciale organizate la Bruxelles.
Pe parcursul vizitei în capitala Belgiei, elevii vor avea șansa de a se întâlni cu traducători profesioniști de la Direcția Generală Traduceri din cadrul Comisiei Europene — persoanele care le evaluează traducerile — și de a discuta despre ce înseamnă munca în domeniul lingvistic.
0 Comentarii