Liceenii pot studia gratuit în SUA. Vezi cum poți aplica pentru bursa FLEX

de | 03/09/2019 | Educație, Național

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională și de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice invită liceenii cu cetățenie română să participe la programul FLEX 2020-2021.

Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a locui la familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului şcolar 2020-2021. Participarea la Programul FLEX, aflat acum la al cincilea an de existență în România, este GRATUITĂ. În anii de implementare, FLEX România a oferit burse către zeci de liceeni români din mai multe județe ale țării iar 35 dintre ei se află în acest moment în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Iowa sau Florida. Programul se adresează și liceenilor cu dizabilități, în generația recentă trei dintre bursieri fiind tineri cu diverse dizabilități. La una dintre edițiile anterioare, un tânăr romașcan a avut ocazia de a studia un an în SUA: Visul american prin ochii unui CNRV-ist.

Ce este programul FLEX?

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 27 lea an de existență. Programul presupune un an întreg de schimb de experiență pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. În anul şcolar 2020-2021, aproximativ 900 de liceeni din diverse ţări ale lumii vor învăța în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.

Criterii de eligibilitate:

Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc toate condițiile de mai jos:

  • au cetățenie română;
  • s-au născut între 15 iulie 2002 și 15 iulie 2005;
  • sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;
  • studiază engleza la liceu;
  • îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Înscrie-te online până pe 17 octombrie 2019 la:  https://ais.americancouncils.org/flex

Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email flexromania@americancouncils.eu și pe site-ul  www.americancouncils.ro

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.