Cum arată strada din Roman pentru care s-a proiectat o canalizare inutilă

de | 08/09/2019 | Administrație, Local, Social

Pe strada Nicolae Bălcescu, în cartierul Petru Rareș, se lucrează constant de câteva luni încoace. Oamenii – care de aproape 30 de ani s-au săturat și de șantiere, și de mizerie, dar, mai ales, s-au săturat de promisiunile neonorate ale celor care au condus administrația locală de-a lungul timpului – au devenit, de voie, de nevoie, printre cei mai vigilenți romașcani. 

Așa se face că atunci când au constatat că nu se pot racorda la canalizarea nouă, au cerut din nou ajutor. 

Vineri dimineață, începând cu ora 9.00, a fost “ședință de lucru” în mijlocul străzii: Dan Friesenhahn – consilier al primarului, inginerul de la PHR Construct Solutions SRL și locuitorii de pe strada cu pricina. 

Pe scurt, oamenii care locuiesc acolo au dreptate: conform proiectului, constructorul care lucrează la canalizarea nouă nu face și racordurile la proprietățile celor care deja sunt racordați la canalizarea veche. Fiindcă acest asepct nu a fost prins în proiect, iar constructorul are obligația de a respecta proiectul. Reprezentantul PHR Construct Solutions SRL, firma care se ocupă de această lucrare, a spus că a notificat către Primărie toate aspectele pe care le-a găsit în teren, inclusiv faptul că oamenii vor avea, sub stradă, o canalizare nouă dar inutilă.

Dan Friesenhahn a trebuit să recunoască: există o culpă a administrației locale pentru proiectul privind această această lucrare (min.6.00 din dialogul de mai jos). Și a promis că va prezenta totate aspectele primarului Lucian Micu, pentru ca acesta să ia o decizie. Doar că acest lucru va însemna mai mult timp pentru constructor ca să termine lucrarea (în condițiile în care primarul Lucian Micu le-a promis oamenilor asfalt pe stradă începând cu această toamnă) și o suplimentare a bugetului inițial al lucrării. 

În discuția purtată, oamenii s-au plâns de multe aspecte: de la relația cu unii angajați ai ApaServ, la faptul că se simt “ai nimănui” de ani de zile, că plătesc impozit de oraș pentru condiții mai rele decât în comunele din jurul Romanului, că cei care au mai lucrat pe această stradă în trecut mai mult au stricat decât au făcut bine… Cu toate acestea, romașcanii au lăudat profesionalismul lui Radu, actualul inginer care se ocupă de lucrarea de pe stradă și au părut destul de mulțumiți de faptul că Dan Friesenhanhn a promis, după discuția de vineri, că va reveni cu răspunsuri luni, 9 septembrie.

În clipul de mai jos, înregistrarea audio redă discuția de vineri, 6 septembrie, între Dan Friesenhahn – consilier al primarului, Radu – inginerul de la PHR Construct Solutions SRL și romașcanii care locuiesc pe strada Nicolae Bălcescu. 

Video

Foto


Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.