Președintele Iohannis ar putea veni în Neamț

de | 08/10/2019 | Județean, Politică

Vizita de la Iași a șefului statului, aflat în perioada de precampanie electorală, a reprezentat un moment important pentru liberalii nemțeni, dacă ne raportăm la numeroasele postări de pe rețelele sociale.

Mai mult, unii membri ai PNL au vrut ca președintele Iohannis să plece cu daruri din Moldova. Spre exemplu, Daniel Vasiliu Macovei, secretar general al PNL Neamț, a dăruit familiei prezidențiale un cos cu produse naturale și două albume cu obiectivele turistice din municipiul Piatra-Neamț.

Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc și primarul comunei Tămpșeni, Ștefan Lucaci, l-au invitat pe Klaus Iohannis în județul Neamț. Mai exact, primarul din Tămășeni a cerut președintelui să viziteze catedrala romano-catolică “Coborârea Sfântului Duh” din Adjudeni, unul dintre cele mai mari lăcașuri de cult din zona Moldovei.

Toți șefii de stat au vizitat până acum comuna Tămășeni și această biserică. Am profitat de faptul că domnul deputat Cozmanciuc a făcut invitația în Neamț și l-am rugat pe domnul președinte Iohannis să continue… tradiția. Mi-a spus că va veni. Nu știu dacă va reuși în acum, în campanie, dar este bine venit. Am încredere că va veni, fiindcă am văzut cât de receptiv a fost la invitația domnului deputat Cozmanciuc de a vizita filiala Neamț a PNL.

Ștefan Lucaci, primar Tămășeni

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.