Profesori de la LPS au învățat la Florența noi metode de predare și comunicare cu elevii și părinții

de | 02/12/2019 | Educație, Local

Profesorii de la Liceul cu Program Sportiv Roman au câştigat proiectul european Erasmus+ „Educaţie pentru Diversitate, Incluziune şi Toleranţă”, scopul fiind acela de gestiona situații precum abandonul şcolar, bullying-ul și incluziunea tinerilor ce provin din medii dezavantajate. Proiectul se va derula în intervalul 1 august 2019 – 31 ianuarie 2021, iar obiectivul general constă în îmbunătăţirea competenţelor de lucru ale profesorilor pentru a preda la clase unde se lucrează cu adulţii sau tinerii ce au depăşit vârsta legală pentru şcolarizare în instituţiile de stat – înscrişi în Programul „A doua şansă”.

O primă etapă a proiectului a constat în deplasarea unui grup de opt profesori, ce predau diferite discipline (prof. Huci Camelia – limba și literatura română, prof. Lupu Raluca – limba franceză, prof. Zina Zaharia – fizică, dir. adj., prof. Luca Ana și dir. adj., prof. Judit Găină – chimie, prof. Cozma Oana – educație plastică, prof. Lungu Anca – socio-umane, prof. Chelmuș Elena – psihologie școlară), la Florenţa, în perioada 21 – 26 octombrie, pentru a urma un stagiu de formare care să-i ajute să lucreze cu metode inovative de predare, învăţare și evaluare.

Activitatea a facilitat schimbul de idei, dialogul, dar şi asimilarea de tehnici inovative în domeniul comunicării sau rezolvării amiabile a conflictelor. Profesorii au lucrat în echipă, în diferite situații de comunicare, utilizând metode pentru dezvoltarea emoțională și intelectuală a tinerilor, aplicații ce au dus la perfecționarea modalităților de concepere a activităților cu adulții (părinți, cadre didactice, cursanții din cadrul Programului „A doua şansă”) și a activităților instructiv-educative folosite la clasă. În urma parcurgerii stagiului de formare, cei opt profesori participanţi au dobîndit noi cunoştinţe, abilităţi, deprinderi ce vor duce la îmbunătăţirea actului profesional, la acumularea unei experienţe valoroase, constituind o sursă de motivaţie şi un mijloc de dezvoltare profesională şi personală continuă. De asemenea, aceştia au beneficiat de dialog, interacţiune şi formare multiculturală ce vor fi consolidate în procesul de predare-învăţare-evaluare prin noi abordări care să stimuleze toleranţa şi respectul pentru diversitate, să promoveze incluziunea.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.