“Ce vrei să te faci cand vei fi mare?” Cu toţii am auzit această întrebare cel puţin odată în viaţă. Fundația “Terre des hommes” s-a gândit să ofere tinerilor posibilitatea de a afla ce profesie li s-a potrivi pe viitor în cadrul unui eveniment denumit “Ziua Ștafetei”.
”Ziua Ştafetei” dă ocazia tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani să ia locul adulţilor, iar profesioniştii din anumite domenii îi vor ajuta să-și creeze o imagine despre o posibilă meserie pentru viitor. Evenimentul se desfășoară și la Roman, fiind implicați în proiect tineri din cadrul Asociaţiei “Muşatinii” și alți elevi romanvodiști.
În Roman, preluarea ştafetei de la profesionişti s-a realizat în antreprenoriat (Bogdan Roman, managerul firmei Metropolis Fereastra Unu, a fost pentru o zi mentorul unei eleve) și în medicină (un grup de elevi au mers la secția de Chirurgie a Spitalului de Urgență Roman și au primit sfaturi de la dr. Emanuel Cătălin Molodoi).
Săptămâna aceasta, un alt grup de elevi va participa la întâlnirea cu un ofițer al Poliției municipiului Roman, care le va explica despre provocările profesiei de apărător al legii.
* articol realizat de eleva Simona Georgiana Grosu, în cadrul unui proiect marca inRoman.ro, de încurajare a tinerilor pentru care scrisul reprezintă o pasiune și o posibilă alegere într-o viitore carieră
0 Comentarii