Cea mai frumoasă tânără studentă a Universității “Vesile Alecsandri” Bacău este o absolventă a Colegiului Național “Roman Vodă” Roman. Crina Elena Tamba are 19 ani și este, de câteva luni, studentă la Facultatea de Litere a Universității “Vasile Alecsandri”, specializarea Comunicare și relații publice.
Sunt solistă a formației „Firida Band”. Când am auzit de preselecțiile pentru Balul Bobocilor nu aveam în gând să particip; de câștigarea titlului de Miss Universitate nici nu mai spun. Dar încurajată de familie, prietenii și colegii mei am fost una dintre boboacele aspirante la acest titlu. Consider că încrederea pe care o am în mine și talentul pe care îl am m-au ajutat să câștig acest titlu. Totodată, îi mulțumesc partenerul meu, Gelu Grigoraș, cu care colaborat foarte bine și am realizat momente unice, care au atras atenția juraților și publicului.
Crina Tamba, Miss Boboc “Universitatea Vasile Alecsandri” Bacău
La această a XXXVIII-a ediție a Balului Bobocilor au participat nouă perechi. Crina a cucerit juriul și datorită vocii ei.
Am avut și proba de talente, în care fiecare pereche a facut ce a știut mai bine. Eu am interpretat piesa Je t’aime a Larei Fabian. Partenerul meu a dansat cu o prietenă un dans contemporan, iar în acest timp a fost proiectat și un videoclip cu noi. Acest moment a fost o întreagă poveste.
Crina Tamba, Miss Boboc “Universitatea Vasile Alecsandri” Bacău
Crina Tamba susține că a ales Univeristatea “Vasile Alecsandri” pentru că este mai aproape de casă, dar și datorită faptului că a primit recomandări din partea mai multor persoane pentru a urma cursurile la această universitate.
0 Comentarii