“Nationali – Internationali V”, o expoziție ca o lecție de viață

de | 20/01/2020 | Cultură, Local

Roman ART Gallery găzduiește, până pe 12 februarie, expoziția de pictură “Nationali – Internationali”, semnată de Eugen Raportoru. Artistul a adus la Roman unele dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale, dar și cu lucrări noi, iar cei care au fost prezenți la vernisajul de vineri după-amiază au răspuns invitației pentru a-l întâlni pe cel despre al cărui talent se vorbește în cercurile artistice din țară.

Eugen Raportoru nu a dorit un vernisaj “clasic”, cu vorbitori mulți, ci a preferat să aibă discuții în cerc restrâns. Iar această variantă a fost îmbrățișată de cei prezenți, care au vrut să-l întrebe pe Eugen Raportoru despre arta sa, despre celebrele “țigănci” și despre următoarele expoziții din țară și din străinătate.

Născut în 1961 la București, Eugen Raportoru a început, încă de la vârsta de 12 ani, să își cultive vocația pentru pictură la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Raportoru s-a aflat sub îndrumarea lui Ion Brodeală și, mai târziu, a pictorilor Mihai Cișmaru și Corneliu Baba. La doar 14 ani, artistul a avut prima sa expoziție în care a expus 30 de lucrări. Deși a lucrat ulterior ca zugrav, pasiunea sa deosebită l-a determinat, în final, să urmeze cursurile de licență și de masterat în Pictură la Universitatea Națională de Arte din București, unde a obținut o bursă și s-a clasat printre cei mai buni studenți. Din 2010, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar în 2011 primește premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Pictură. De atunci a avut expoziții personale și colective în fiecare an, printre care amintim expozițiile de la Galeriile de Artă ale Municipiului București (2010), de la Muzeul Municipiului București, în cadrul „Zilelor Bucureștilor” (2008/2010), Galeria Simeza, București (2014), Palatul Parlamentului (2015), Royal Academy of Arts London (2016).

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca