Dezbateri pentru buget (IV): Discuții cu ONG-urile

de | 23/01/2020 | Administrație, Local, Social

Reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale care au fost invitați și au ajuns la întâlnirea cu primarul Lucian Micu și ceilalți reprezentanți ai administrației locale, au avut chestiuni diverse pe care le-au transmis public. 

La început, primarul a ținut să precizeze că “fondurile nerambursabile s-au dublat anul acesta, pentru fiecare categorie avem câte 50.000 lei” (n.r. – un total de 200.000 lei). De fapt, nu este vorba despre o dublare a sumei, ci despre plata unei datorii pe care Primăria o are către ONG-uri, după ce procedura a fost anulată în 2019 – din cauza unui regulament de finanțare cu probleme – și nicio asociația nu a primit buget pentru proiecte conform Legii 350/2005. Anul acesta, valoarea maximă a unui proiect va fi de 10.000 lei, iar cei care depun proiecte trebuie să asigure o parte de cofinanțare de 10%. 

Lucian Micu i-a întrebat pe cei prezenți în ce măsură ar fi oportun ca manifestările organizate cu ocazia zilelor municipiului Roman să aibă loc în parcarea de la centrul comercial Roman Value Centre. Feedbackul imediat a fost că aceasta nu este cea mai bună idee. 

Principalele chestiuni discutate la întâlnirea cu ONG-urile: 

  • Mădălin Hazencop, Centrul de Monitorizare și Investigare pentru protecție civilă, socială, umanitară, analiză: “Noi ne ocupăm de protecție civilă și socială, avem acreditare. Suntem la Roman de 3 ani, dar nu avem un sediu. Dorim să deschidem un magazin social. Suntem pregătiți cu totul, însă nu avem spațiu pentru acel magazin și nici posibilitatea de a plăti o chirie.” “Faceți o solicitare scrisă și, împreună cu colegii mei, să căutăm un spațiu.”
  • Petrică Buzdugan, MTB Roman: “Ne dorim o consultare mai bună cu dumneavoastră în ceea ce privește infrastrustructra ciclistă din Roman. Au demarat lucrările la trotuarele din N. Bălcescu, nu am fost întrebați nimic.” “Nu se putea face nimic acolo, însemna să eliminăm spațul verde acolo și nu era ok.” “Pentru cicliști este destul de riscant să circule în oraș. O altă problemă: la gară se creează o mare busculadă auto de când cu centrul comercial. Eu personal cred s-ar putea face o străpungere auto pe strada Chimiei sau Tirului spre strada Nordului. În ceea ce privește zilele municipiului, mai degrabă s-ar organiza pe stadionul Moldova, la KultFest a fost bine. Și, că tot veni vorba de evenimente, colaborarea cu autoritatea locală a fost ok dar, ca idee, s-ar putea crea o bază logistică pentru aceste evenimente care au loc în Roman. Spre exemplu, noi, la MTB, am cheltuit bani pentru a căra 12 corturi de la Cluj când am avut evenimentul în vară. Ar fi pozitiv un consiliu consultativ și o platformă de comunicare și să ne sprijinim reciproc.” “Este o idee foarte bună, propun să faceți un grup de WhatsApp și să vă implicați împreună pentru bugetarea participativă.” “Vom face asta. O altă chestiune: oricât ai face voluntariat, oamenii trebuie motivați cumva; mă gândesc la o oră plătită sau o oră liberă. Avem mulți profesori de sport care se implică în activități, ei cum ar putea fi motivați?” “Nu putem noi să plătim ore profesorilor sau să le dăm liber, dar să știți că de fiecare dată când au participat la evenimente la care și Primăria a fost partener, de la noi a primit o diplomă de participare. Aceste diplome le folosesc cadrelor didactice la dosarele pentru gradațiile de merit.” 
  • Ana Maria Gogoașă, Asociația Alcoolicilor Anonimi Don Orione – “Cetățenii nu sunt informați despre centrul nostru, vrem să afle cât mai multe persoane despre activitatea centrului nostru. Vom planifica o activitate pentru zilele municipiului Roman.”
  • Bianca Arghire, UN Youth: “Noi nu avem personalitate juridică. O problemă este lipsa fondurilor pe care ar trebui să le includem în proiecte.” “Pentru ca firmele să vă poată sponsoriza, faceți acțiuni în parteneriat cu ONG-uri care au personalitate juridică.”
  • Lucia Giurgi, Asociația Iubire și Speranță, Ajutor: “Noi desfășurăm activități pentru copii din centrul de plasament, duminica, la Murialdo. Avem nevoie de un spațiu pentru a ne întâlmi cei care organizăm acțiunile.” “Eu vă propun următorul lucru: de fiecare când aveți un proiect comun și aveți nevoie de o sală, vă putem pune la dispoziție o sală de dezbateri a Primăriei. Faceți cerere și se rezolvă” “Am vrea sprijin pentru un mijloc de transport autorizat, să ducem copiii cu dizabilități de la Romanița la Murialdo.” “Romanița este un centru care se aflâ în subordinea Consiliului Județean, la ei trebuie să faceți o solicitare.” 
  • Pr. Gheorghiță Farcaș, Fundația Pacea: “Traficul greu s-a mutat pe strada Teiului, e dezastru. Sunt și mulți copaci ale căror crengi pe mijlocul străzii.” “Vom toaleta arborii, pentru strada Teiului pregătim un proiect mai amplu.” 
  • Monahia Dionisia Șchiopu, Fundația Melchisedec: “Fundația va deveni curând fundație de utilitate publică. Vom avea nevoie de sprijin logistic pentru extinderea activității.”
  • Lucian Andor, Consiliul Județean al Elevilor Neamț: “Este o problemă cu felul în care e acordat decontul pentru elevii navetiști: legea spune că e 50% din valoarea abonamentului; primăria acordă jumătate din jumătate. Dar elevii trebuie să ajungă și să se și întoarcă de la școală.” “În ceea ce privește naveta, este un proiect al Guvernului pentru transportul gratuit, așteptăm forma finală. Acum, nu poate fi lăsat doar un municipiu să suporte toate cheltuielile, noi investim în toate școlile, școli la care învață mulți elevi din mediul rural. Iar acele administrații nu au niciun cost.” 
  • Iuliana Năstase-Onu, Femeia contează și Club Rotary Roman: “În ceea ce privește întrebarea pentru organizarea zilelor municipiului Roman, poate mai bine ar fi în Parcul Municipal, e o idee. Îl rog în mod deosebit pe domnul primar, poate reușim să deschidem un adăpost pentru femeile abuzate și noi să oferim o consiliere. O altă idee: majoritatea străinilor știu să dăruiască, ONG-urile fac proiecte mai ales cu bani de la americani, de la elvețieni, de la norvegieni și așa mai departe.Ttrebuie să știm să dăruim și noi. Oamenii de afaceri locali trebuie să învețe să dăruiască.”
  • Cristina Leonte, Strop de Miere: “Noi avem un loc, un spațiu, unde ar putea veni psihologi să stea de vorbă cu mamele, cu familia unui copil care află că suferă de o boală. Există nevoia de a discuta cu un specialist pentru a îndruma, a vorbi, a comunica. Putem face lucruri minunate fără bani.” “La Biblioteca Municipală există o bază de date pentru voluntari, a fost creată printr-un proiect câștigat de Asociația Mușatinii.” 
  • Cătălina Ilie, Anima Inteligentia și KultFest: “Noi deja colaborăm fără să avem neapărat un sediu. KultFest e un festival al comunității, în care vă invităm să veniți să discutăm, orice fel de proiect sau de idee se poate întâmpla acolo. Ne mai dorim să avem un proiect destinat copiilor cu părinții plecați în străinătate, e o idee pe care o luăm în calcul.”
  • Adrian Ciobanu, Societatea Culturală Roman Mușat: “E nevoie de o adăugire, de o completare, vrem să refacem Monografia municipiului Roman, a trecut mult timp de la ultima ediție.”
  • Dorin Harabagiu, Tenis Club Municipal Roman: “Mă ofer voluntar pentru diferite activități. Anul acesta vrem să facem orășelul copiilor.” 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.