Senatorul Manoliu: „E vina noastră, a politicienilor”

de | 24/01/2020 | Actualitate, Local, Politică

La evenimentul organizat de Primăria Roman pentru celebrarea Unirii Principatelor Române – în fața stejarului Unirii, de pe strada Smirodava – senatorul Dan Manoliu a ținut un discurs care a ieșit din tiparul alocuțiunilor obișnuite în astfel de momente. 

Parlamentarul romașcan și-a făcut mea culpa în fața celor prezenți, recunoscând că politicienii au eșuat în a-și ține promisiunile făcute cetățenilor. 

Ne-am adunat aici, ca în fiecare an, la acest simbol al Romanului, la stejarul unirii. Mă bucur să văd că romașcanii nu și-au uitat înaintașii și au respect față de cei care au făurit România. Acest deziderat a fost realizat datorită generației de pașoptiști care au luptat pentru unirea românilor: Bălcescu, Kogălniceanu, Alecsandri și mulți alții. Dar eu am o mare durere in suflet. Una din cele zece porunci e sa îți iubești aproapele: mama, tatăl, copii, dar și țara. Ori noi astăzi am uitat să ne iubim țara. Dar am o speranță, pentru că văd aici acești copii frumoși care, în fiecare an, vin aici indiferent de vreme. Am speranța că acești copii, sub îndrumarea dascălilor, vor transmite generațiilor viitoare dragostea de țară. 

Am o mare nemulțumire și o mare durere: e vina noastră. În primul rând, e vina noastră, a politicienilor. Unii am venit și ne-am bătut cu pumnul în piept și am spus că vom face. Din păcate, dacă mica unire s-a făcut prin jertfa pașoptiștilor, noi n-am reușit să terminăm ceea ce au început dânșii. N-am reușit să unim această țară. N-am reușit să legăm această zonă a Moldovei de ceea ce înseamnă restul țării și nici măcar Muntenia de Ardeal. Nu suntem în stare noi, politicienii, și aici îmi fac și mea culpa, să ne coalizăm indiferent de forța politică din care facem parte, să facem acele autostrăzi care să unească Moldova de restul țării. E dureros. Dar eu am speranță și vreau să închei într-o notă optimistă: vă urez tuturor un an bun, plin cu sănătate și  haideți să rămânem uniți dând mâna de la mâna toți cei cu inima română!

Dan Manoliu, senator PSD

Împlinirea a 161 de ani de la unirea Principatelor Române a fost sărbătorită vineri, începând cu ora 11.00. La eveniment au mai participat primarul Lucian Micu, angajați ai Primăriei, consilieri locali și mai mulți romașcani. Momentele artistice au fost asigurate de tineri din cadrul trupei de teatru Gong, iar cei care s-au prins în hora unirii, au dansat alături de membrii ansamblului Plai Moldovenesc.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.