Fără examene pentru permisul auto, dar program prelungit la eliberarea documentelor

de | 17/03/2020 | Util, Național

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 17.03.2020, se suspendă activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și proba practică, la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire în funcție de evoluția situației actuale.

Persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util de către serviciile publice comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituției Prefectului și cu sprijinul mass-mediei centrale și locale.  Detalii suplimentare vor fi comunicate la finalizarea perioadei de suspendare și/sau de încetare a situației de urgență, la nivel național. 

De asemenea, pentru respectarea măsurilor privind evitarea aglomerarii la ghisee și dezinfectarea zonelor/spațiilor destinate publicului, programul de lucru cu publicul se va prelungi la toate serviciile publice comunitare teritoriale până la orele 19.00. Însă activitățile specifice de înmatriculare și preschimbare a permiselor de conducere se soluționează exclusiv în baza unei programări online. Programările vor fi făcute pe site-ul oficial al instituției www.drpciv.ro, secțiunea Programări online.

Accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare va fi permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate/delegate, în baza programărilor online și a actului de identitate – în original. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.