Toți pacienții care nu reprezintă urgențe vor fi externați în 48 de ore

de | 23/03/2020 | Sănătate, Local

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.

De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.

În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului.

O altă măsură va fi aceea că pacienții cu coronavirus care nu vor fi în stare gravă vor fi tratați în spitalele locale – adică inclusiv în Spitalul Municipal de Urgență Roman – și nu vor mai fi trimiși la centrele regionale, ca până acum.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca