Polițiștii nu au sărbătorit de ziua lor

de | 26/03/2020 | Social, Județean

Miercuri, 25 martie, s-au împlinit 198 de ani de atestare documentară a Poliției Române moderne. Imaginile din alți ani, cu evenimente în mijlocul cetățenilor și cu ședințe festive sunt doar amintiri acum. Singurele activități făcute de oamenii legii au fost cele din teren: verificarea documentelor cetățenilor care au ieșit din case. 

Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se precizează că anul acesta au fost avansaţi la gradul profesional următor, la termen, 87 de poliţişti (34 de ofiţeri şi 53 de agenţi de poliţie). De asemenea, 3 ofițeri și 6 agenți au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim.

“Am sărbătorit prin muncă. Noi suntem în stradă pentru cetățeni, îi rugăm să stea acasă, acesta este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru ei și pentru noi toți. Le mulțumim cetățenilor pentru că, sub diferite forme, ne sunt alături. Este important să simțim solidaritatea în această perioadă.” 

ag. de poliție Georgiana Moșu, purtător de cuvânt IPJ Neamț

Îi rugăm pe romașcani să stea în casă. Nu este de glumit cu ceea ce se întâmplă; dar, dacă respectăm distanțarea socială, avem șansa de a ieși cu cât mai puține pierderi din toată această situație. Vom avea timp să sărbătorim după ce depășim pandemia. Acum suntem la datorie zi și noapte.

cms. șef Drașgoș Bălău, șeful Poliției municipiului Roman

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.