Aglomerație la Spitalul Roman: câte cinci cazuri la fiecare 60 de minute

de | 07/05/2020 | Sănătate, Local

Transformarea Spitalului Municipal de Urgență Roman în spital care să deservească aproape toți pacienții din județ care nu au coronavirus pune la grea încercare cadrele medicale. Celelalte două spitale non-covid din județ, cel de la Bicaz și de la Târgu Neamț nu au dotarea și nici capacitatea spitalului din Roman, astfel că cele mai grave cazuri ajung aici.

La Centrul de Primiri Urgențe (CPU) Roman, în aceasta perioadă se înregistrează zilnic 130 -140 de persoane în vederea consultării și ulterior, în funcție de gravitate, redirecționați către internare sau tratament. Aproximativ 30 % dintre cei care ajung la Spitalul Municipal de Urgență sunt din zona municipiul Roman și 70% sunt din județul Neamț, dar care, în funcție de domiciliu, aparțin de spitalele din Piatra Neamț, Bicaz sau Târgu Neamț.

Andreea Trifan, purtător de cuvânt Spitalul Roman

Un calcul simplu arată că, în medie, în fiecare oră, la CPU Roman ajung câte cinci pacienți. Majoritatea pacienților sunt aduși cu ambulanța, iar. cele mai grave afecțiuni întâlnite la pacienții care s-au prezentat la CPU Roman în această perioada sunt accidente vasculare cerebrale (AVC), metastaze, tumori și plăgi tăiate.

Ca o comparație, în luna mai 2019 la CPU Roman au fost înregistrate, în medie, 110 prezentări zilnic. În anul 2018, în această perioadă, la CPU Roman au fost înregistrate aproximativ 115 cazuri/zi

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.