Deputatul Laurențiu Leoreanu afirmă că, în sfârșit, după un proces birocratic îndelung, Casa Celibidache intră în faza în care se poate organiza licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de reabilitare și că lucrările vor începe chiar din acest an.
Intervențiile pe care le-am făcut, în ultimul timp, la ministerele abilitate, au avut succes. Am solicitat obținerea cât mai rapidă a clarificărilor și completărilor la documentația tehnică, apoi prezentarea proiectului în C.T.E., pentru a ajunge la semnarea ordinului de ministru, eveniment care s-a și întâmplat. De azi, proiectul va intra în etapa organizării licitației pentru execuția efectivă, licitație ce va fi organizată de C.N.I., lucrările de consolidare, reabilitare și modernizare urmând să înceapă chiar din acest an.
Laurențiu Leoreanu
Casa Celibidache a fost transferată în proprietatea Consiliului Județean Neamț prin hotărâre de consiliu local în martie 2018, transferul survenind după mai multe încercări ale administrației locale de a găsi finanțare pentru intervențiile necesare. Transferul este condiționat de realizarea lucrărilor de reabilitare și de obligația ca, ulterior lucrărilor, în imobil să fie desfășurate doar evenimente culturale.
Casa a fost cumpărată de primăria Roman când eram eu primar, după multe negocieri, iar cu banii care s-au dat atunci pe ea nu cumperi acum un apartament în centru. Patru proiecte de finanțare am făcut, am încercat și cu fonduri europene și cu fonduri norvegiene, banii ăștia nu sunt infiniți și când în competiție intră proiecte ca cel de reabilitate a Palatului Culturii din Iași sau altele asemenea, e greu să atragi finanțare. Casa Celibidache e a romașcanilor indiferent dacă ea va fi în proprietatea Consiliului Județean sau a orașului Roman, nu o mută nimeni de acolo, eu aș prefera să fie în proprietatea orașului, dar mai important este să fie reabilitată și folosită cum trebuie.
Laurențiu Leoreanu
0 Comentarii