Dragi nemțeni,
Așa cum probabil știți, Partidul Social Democrat a depus acum 2 zile Moțiunea de Cenzură intitulată „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”.
Această moțiunea va fi votată cât mai repede posibil și sunt convins că va fi susținută de marea majoritate a parlamentarilor și a partidelor politice pe care aceștia le reprezintă.
Pot spune cu toată sinceritatea că acest Guvern PNL Orban-Iohannis a produs cea mai dezastruoasă guvernare din ultimii 30 de ani. A întrecut până și celebra guvernare PDL-istă Boc-Băsescu. Nu pentru că aceia ar fi fost mai buni, căci acum sunt toți tot în PNL, dar Orban și compania au furat pe timp de pandemie, cu oameni închiși în case și angajați trimiși în șomaj sau disponibilizați, au învârtit tot felul de afaceri murdare când resursele umane și materiale ale țării erau deja lovite puternic de această criză sanitară care evident că a devenit și una economică.
Cinismul, lipsa de responsabilitate și hoția sunt cele 3 atribute ale “guvernului meu” PNL!
Orban și ai lui nu trebuie doar concediați, ei trebuie și judecați pentru toată hoția făcută, pentru acele contracte care au făcut inclusiv “deliciul presei” pentru ca mai apoi să fie descoperite și de Curtea de Conturi a României. Vorbim de acele milioane și milioane de euro trase de către firmele fantomă ale PNL din banii publici, sau pentru acele echipamente plătite prin firme balama la supra preț, inclusiv dotări, măști sau teste care nu au mai ajuns la români sau au fost găsite ca neconforme.
Ați păzit și vegheat chiar la furtul banului public, inclusiv maltratarea și umilirea românilor care au ajuns să se uite stupefiați cum Ministerul de Interne a ajuns firma de pază a clanurilor interlope din România.
Ați îngropat oameni fără înmormântare, nu ați lăsat românii să își conducă pe cei dragi pe ultimul drum, ați dat afară din spitale bolnavii de cancer sau alte maladii grave, în timp ce polițiștii și jandarmii voștri păzeau ultimele scursuri ale societății la înmormântarea dragului lor șef de trib interlop.
Ați spus că virusul este foarte grav, dar v-ați purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi. Ați încălcat toate regulile pe care le-ați impus cu forța cetățenilor!
Rușine!
Dan Manoliu, senator PSD
Acest articol este un advertorial.
0 Comentarii