Sâmbătă, 19 septembrie, Asociația Club Sportiv MTB Roman va da startul unei activități sportive, începând cu ora 9.45, activitate organizată cu scop caritabil. Astfel, la eveniment vor participa Cristian Filip, Adrian Gherguți, Felix Neculăeș, Marian Mihai Ostafe, Cocuți Cezar, Liviu Ilie, Petru Buzdugan, membri ai Grupul Alergătorilor Romașcani ”Semper Primus” din cadrul Asociației Club Sportiv MTB Roman care vor alerga 24 de ore ( minim 100km ) susținând activitatea socială „Alerg prin Pașcani”, inițiată de Marius Buzdugan (ISU Pașcani), proiect organizat în cadrul activității „Autism 24h Marea Neagră”.
Obiectivul este de a contribui direct la obținerea fondurilor necesare construirii unei case pentru o familie greu încercată. Este vorba de familia Ciudin: o mamă cu 6 copii care trebuie să aibă șansa unui viitor mai blând.
Alergarea va dura 24 de ore, cu pornire pe 19 septembrie 2020, ora 10:00 (Stadionul Moldova) și finish pe 20 Septembrie 2020, ora 10:00 (Stadionul Moldova).
Kilometrii alergați de participanți în această cursă pot fi cumpărați de oamenii cu suflet mare și cu grijă față de cei aflați în nevoie. Fiecare kilometru alergat se traduce într-o donație.
foto: Liviu Ilie
0 Comentarii