Ministerul Educației suplimentează cu 750 de posturi personalul din învățământul preuniversitar

de | 08/10/2020 | Național, Educație

Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 8 octombrie, suplimentarea cu 750 de posturi a necesarului pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Decizia este complementară celei adoptate la începutul anului școlar 2020-2021, potrivit căreia numărul de posturi necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activității în unitățile de învățământ preuniversitar de stat a fost, inițial, suplimentat cu 500.

În total, schema de personal în sistemul de învățământ preuniversitar în acest an școlar a fost suplimentată cu 1.250 de posturi. Reglementarea stabilită de Executiv are ca scop asigurarea dreptului la educație al elevilor, în contextul în care, noul an școlar a început în condițiile prevăzute de starea de alertă.

Mai exact, organizarea activităților didactice pe durata stării de alertă presupune dispunerea unor măsuri stricte de igienă și distanțare socială, fapt care determină micșorarea efectivului de elevi la clasă și creșterea numărului de clase, implicit a numărului de posturi.

În anul 2020, cheltuielile bugetare se vor face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Educației și Cercetării. În viitorii ani financiari, cheltuielile bugetare se vor realiza cu încadrarea în fondurile aprobate prin legile bugetare anuale.

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.