Cât de mari sunt salariile din primărie

de | 09/10/2020 | Local, Administrație

După ce am analizat salariile din direcțiile primăriei (citește aici), astăzi vom arunca un ochi pe indemnizațiile de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciile publice de interes local fără personalitate juridică.

Ca în orice instituție publică, la salariile de bază se mai adaugă și o serie de sporuri, conform legii.

Pentru că primăria implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, indemnizațiile primarului și ale viceprimarului sunt majorate cu 25% față de ce apare în lista de mai jos.

Alte sporuri:

  • 10% pentru personalul care exercită activitate de control financiar preventiv;
  • 15% pentru personalul încadrat în categoria de persoane cu handicap grav şi accentuat;
  • maxim 50% pentru personalul nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • 25% spor de noapte;
  • vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei;
  • indemnizație de hrană pentru personalul din aparatul de specialitate şi serviciile publice subordonate;
  • normă de hrană pentru personalul din cadrul Direcției Poliția Locală.

Top 10 salarii:

  1. Primar – 18.200 lei;
  2. Viceprimar – 15.600;
  3. Administrator public (personal contractual) – 11.440;
  4. Secretar general – 9.552;
  5. Arhitect-șef – 8.020;
  6. Director executiv – 7.761;
  7. Director executiv adjunct – 7.244;
  8. Şef serviciu – 6.727;
  9. Bibliotecar – 6619;
  10. Director  (personal contractual) – 6548.

Alte salarii:

  • un auditor câștigă între 4.584 și 5.708 lei;
  • un consilier juridic, consilier achiziții publice, expert sau inspector câștigă între 3.177 și 5.174 lei;
  • un referent de specialitate – 2.959-3.685 lei;
  • un poliţist local cu studii superioare – 3.177-5.174 lei;
  • un poliţist local cu studii medii – 2.515-3.404 lei.

Ceva mai mici sunt indemnizațiile personalului ce ocupă funcţii contractuale de execuţie, cel mai mare salariu fiind de 4.364 lei și poate fi încasat de inspector de specialitate sau referent de specialitate.

Cele mai mici salarii sunt în dreptul muncitorilor nacalificați (2.230-2.777 lei) și a îngrijitorilor (2.238-2.786 lei).

Cele mai mici indemnizații sunt încasate de consilierii locali, aceștia putând încasa, conform legii, maxim 10% din indemnizația lunară a primarului, asta însemnând câ un consilieri din Consiliul Local Roman poate încasa maxim 1.456 lei.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.