inRoman.ro a cerut ca instituțiile locale să fie mai transparente. Răspunsul: “Nu este timp”

de | 12/10/2020 | Local, Administrație

La conferința de presă organizată astăzi în sala de ședințe a primăriei Roman, ședință la care a participat Roxana Iorga – primar în funcție, George Lazăr – prefectul județului Neamț și Laurențiu Leoreanu, am ridicat problema transparenței instituțiilor cu privire la numărul de persoane pozitive Covid. Am făcut acest lucru pentru că pe rețelele de socializare circulă tot felul de informații despre cazuri de infectări din primărie, spital și școli, și i-am întrebat pe cei trei dacă nu ar fi mai potrivit ca instituțiile să iasă periodic în spațiul public și, cu transparență, să spună romașcanilor câte persoane care lucrează acolo au fost depistate pozitive.

Primul care a reacționat a fost deputatul Leoreanu, care, nu crede că trebuie să i se răspundă “unui nebun” de pe Facebook, răspunsul deputatul fiind bazat pe proasta înțelegere a întrebării, acesta înțelegând că eu am cerut ca instituțiile să combată informațiile de pe Facebook după ce acestea au fost deja propagate.

“Nu trebuie să transformăm instituțiile care în loc să-și vadă de treabă și să lucreze pragmatic să înceapă să răspundă la toată furtuna de pe Facebook. Adică dacă unui nebun i se năzare să dea un informație falsă se-adună toate instituțiile și înnebunesc cum să contrabalamseze acea informație aruncată în eter. Așa nu e normal.”

Laurențiu Leoreanu

Colega mea de la Roman TV, Alexandra Predescu, a reclamat și ea lipsa de transparență a conducerii Spitalului Municipal Roman, care refuză să comunice numărul de cazuri de infectări din spital, prefectul George Lazăr i-a răspuns că nu este timp pentru așa ceva.

Dacă dumneavoastră credeți că există timpul necesar să faci zilnic statistică cine ți-a intrat în spital, cine a ieșit, cu ce problemă, câți sunt suspecți, câți ai trimis la Piatra sau câți ai trimis la Iași cu alte patologii sau probleme medicale, e foarte greu să facă cineva treaba asta. E o problemă de comunicare sau lipsă a comunicării la spital.

George Lazăr

Lipsa de informații clare nu face decât să lase loc la tot felul de speculații și teorii ale conspirației, lucru pe care autoritățile locale par să nu-l înțeleagă iar reacția de astăzi denotă o formă de alergie la transparență. Noi, presa, nu cerem informații detaliate legate de fiecare pacient, nu cerem să ni se spună cum îl cheamă și ce număr poartă la pantof, cerem să se comunice transparent dacă există persoane confirmate cu coronavirus astfel încât un romașcan care are treabă la o instituție să decidă dacă e sigur pentru el sau meargă acolo sau să mai amână vizita.

Până la această conferință de presă nici o școală, nici Primăria și nici spitalul nu au comunicat benevol așa ceva, astăzi, în urma demersului meu din conferința de presă, am aflat că la primărie au fost șase cazuri.

La București, pe un mare panou stradal, sunt proiectate fotografii făcute într-un spital Covid. Fotografiile sunt șocante și au rolul de a le atrage atenția oamenilor și de a-i determina să fie mai atenți cu metodele de prevenție. La Roman, un jurnalist nu poate intra în spital decât dacă prezintă un test cu rezultat negativ făcut cu maxim 48 de ore înainte. Un test costă câteva sute de lei și nici un jurnalist nu-și permite să-și facă unul la fiecare două zile, iar conducerea spitalului știe asta.

“Informațiile de pe Facebook nu sunt cele corecte și nu de acolo se transmite oficial o informație” spune prefectul George Lazăr, ignorând faptul că numai în Roman sunt peste 50.000 de conturi de Facebook.

Transparența e esențială într-o societate democratică și nevoia de transparență e cu atât mai mare cu cât încrederea în autorități este mai mică. Iar în România încrederea e foarte mică. De aceea instituțiile ar trebui să fie proactive, să iasă să transmită informații din proprie inițiativă chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna favorabile, mai ales că multe dintre ele au personal dedicat comunicării. Presa din Roman e formată din entități cu puțin personal, de multe ori doar unul sau doi jurnaliști, iar ziua are tot 24 de ore și nu ai cum să acoperi toate subiectele.

George Lazăr ne îndeamnă să avem încredere în informațiile care vin pe canale oficiale, inclusiv când e vorba de raportarea numărului de infectări care “sunt la punct și virgulă”, chiar dacă tot el recunoaște că “există posibilitatea să existe un decalaj”.

În toate raportările pe țară să fiți convinși că fiecare persoană care este identificată pozitiv covid este raportată, că fiecare persoană care este suspect este raportată, fiecare persoană care este în izolare sau carantină la domiciliu este raportată și avem bază de date cu adresa unde locuiește și sunt verificate aceste persoane, și fiecare persoană decedată este raportată. Raportările pe care instituțiile le fac sunt la punct și virgulă. Dar există posibilitatea să existe un decalaj, adică ce nu s-a raportat azi să se raporteze mâine.

George Lazăr

Concluzia discuțiilor a fost că se vor face demersuri ca Spitalul Municipal să-și îmbunătățească partea de comunicare, despre restul insitituțiilor nu s-a promis nimic, deci rămâne ca și până acum.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca