Peste o mie de nemțeni au cerut candidaților Pro România Neamț să nu susțină restricții noi după alegerile parlamentare din data de 6 decembrie. Această solicitare a fost prezentă în toate discuțiile pe care echipa Pro România Neamț le-a avut în activitățile de teren din această perioadă.
Oamenilor le este frică de un nou lockdown. Spun că o nouă oprire a activităților i-ar trimite direct în faliment, în condițiile în care abia fac față cu restricțiile actuale, după un an cumplit de greu. Este grija pe care au spus-o, fără excepție, toți cei cu care ne-a întâlnit. De asemenea, oamenii ne-au rugat să luăm măsuri pentru redeschiderea școlilor.
Dan Manoliu, candidatul Pro România Neamț pentru Senatul României
Motivele pentru care închiderea școlilor este o decizie greșită sunt numeroase și îndelung prezentate. Pro România continuă să militeze pentru redeschiderea unităților de învățământ și încă de la început a venit cu soluții concrete și aplicabile: testarea perioadică a personalului didactic și nedidactic, închiderea școlilor doar atunci când rata de infectare este de peste 10% din totalul elevilor și personalului. redeschiderea în toate școlile a cabinetelor medicale pentru trierea, testarea și supravegherea elevilor, diminuarea numărului de elevi într-o clasă.
Școlile trebuie redeschise, iar populația trebuie testată. Nu vom fi de acord cu un nou lockdown. Nu aceasta este soluția, să impunem restricții peste restricții. Economia trebuie să funcționeze, criza economică și socială va fi greu de depășit dacă nu avem o viziune pe termen mediu și lung. Pro România vine cu măsuri pe termen mediu: Venitul Minim de Criză și Sprijinul Economic de Criză, dar și cu proiecte pe termen lung. Pro România și-a asumat misiunea ieșirii din criză. Știm ce trebuie să facem și avem cu cine! Pe 6 decembrie, la vot, alegeți ieșirea din criză: poziția 3 pe buletinul de vot!
Dan Manoliu, candidatul Pro România Neamț pentru Senatul României
Acest articol este un advertorial
0 Comentarii