Senatorul Manoliu: “Avem nevoie de o societate mai sigură! Știrile cu infractori minori trebuie să devină o excepție”

de | 26/11/2020 | Județean, Comunicate de presă, Politică

Infracționalitatea juvenilă reprezintă una dintre provocările pe care societatea trebuie să le rezolve. În ultimii ani, cazurile în care minorii au participat sau au fost autorii unor fapte reprobabile au îngrozit o țară întreagă. Este vorba despre fapte grave și foarte grave, cu caracter penal, care, dacă sunt săvârșite de adulți, sunt pedepsite cu ani grei de închisoare.

Presa locală și națională reliefează adesea cazuri în care minorii sunt principalii suspecți în cazul unor infracțiuni precum furturi, distrugeri, violențe etc. Doar în ultima lună, jurnaliștii nemțeni au scris despre minori care au furat autovehicule (Tupilați, Dumbrava Roșie) sau care au tâlhărit și bătut o femeie (Roznov). 

Aceste fapte nu reprezintă o excepție, din păcate. În fiecare lună aflăm despre situații care ne îngrozesc. Cu toate acestea, minorii sunt victime. Chiar și atunci când au un comportament incorect, antisocial, dincolo de limitele legii. Pentru că cei cu adevărat responsabili sunt adulții care au grijă. Sau, mai bine spus, adulții care ar trebui să aibă grijă de acei copii. În viitorul mandat îmi propun să ofer o șansă copiilor care nu au șansa să se nască în familii în care bunul simț și educația sunt importante. Vreau ca acei adulți care sunt neglijenți sau care profită de copii să răspundă așa cum se cuvine în fața legii. Să nu mai auzim de părinți sau tutori dezinteresați ori infractori – care folosesc minorii drept scut de protecție pentru simplul fapt că răspunderea penală nu există până la vârsta de 14 ani. 

senatorul Dan Manoliu, candidatul Pro România Neamț pentru Senat

Astfel, dacă adultul responsabil de un minor va fi conștient că este tras la răspundere pentru faptele celui pe care îl are în grijă, atunci atitudinea față de normele și regulile sociale, față de respectarea legii, va fi îmbunătățită. În cazul în care legislația actuală va rămâne neschimbată,  cetățenii de bună-credință vor rămâne cu sentimentul nedreptății, iar cei care sunt de rea-credință vor profita de lacunele legislative și vor continua cu activitatea infracțională. 

Am început discuții cu specialiști în Codul Familiei și în Cod Penal. Este de dorit ca adulții să înțeleagă responsabilitatea creșterii minorilor înainte de a se ajunge la fapte penale. O răspundere cât mai clar definită, care să aibă consecințe imediate în cazul nerespectării normelor, înseamnă o prevenție eficientă. Scopul este ca persoanele de bună credință să simtă că legea le protejează. Vreau ca oamenii să se poată plimba liniștiți pe stradă, fără teama că ar putea deveni victime ale unor minori care nu pățesc nimic. Pentru ca acest proiect să devină realitate, îi rog pe nemțeni să meargă la vot pe 6 decembrie. Soluția este Pro România, poziția 3 pe buletinul de vot!

senatorul Dan Manoliu, candidatul Pro România Neamț pentru Senat

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.