Pentru prima dată, în România se va face o centralizare a bolnavilor, dar și a persoanelor cu risc de diabet, iar unele obiective de investiții vor primi finanțare dacă au ca scop înurajarea unui stil de viață sănătos. Acestea este doar două dintre efectele aprobării legii privind prevenția și depistarea precoce a diabetului. La acest proiect legislativ a fost coinițiator și senatorul Pro România, Dan Manoliu.
Proiectul de lege a fost promulgat în timpul campaniei electorale. Prin această lege, autoritățile locale pot să solicite bani pentru testare, campanii de informare și chiar săli de sport și bazine de înot – obiective care să asigure un stil de viață sănătos cetățenilor. Am pus accent pe partea de prevenție a diabetului, pentru că avem 1,8 milioane de persoane care suferă de această boală și era absolut necesar să găsim soluții. Am participat la formarea acestei legi pentru că am stat de vorbă cu oameni care au diabet sau care au în familie bolnavi de diabet și am înțeles cât de important este să acționăm cât mai repede. Sper ca, prin această lege, pe viitor să avem cât mai puțini cetățeni care să depindă de medicamente sau injecții cu insulină.
Dan Manoliu, candidat Pro România Neamț pentru Senat
Un alt aspect important al acestei legi este că garantează cheltuirea sumelor din cadrul Programului Național de Prevenție a Diabetului. Prin urmare, sumele necheltuite într-un an se vor reporta pentru anul următor, dar tot pentru prevenirea diabetului, nu vor fi transferate altor activități. Legea acordă o atenție specială parcurilor, pistelor pentru biciclete, traseelor pietonale, organizărilor de competiții sportive cu caracter de masă, care să încurajeze o largă participare a cetățenilor.
În această perioadă se observă, mai mult decât oricând poate, cât de vulnerabili sunt bolnavii de diabet, dacă la ei apar și alte probleme medicale. De aceea, mă bucur că pot spune încă o dată: dragi nemțeni, am îndeplinit o promisiune, am rezolvat o problemă pe care mi-ați semnalat-o. Candidez pentru un nou mandat în Senatul României, să pot face proiecte pentru oameni. Duminică, aveți posibilitatea de a vota cu o echipă care vine cu rezultate și cu soluții, o echipă care pune nemțenii pe primul loc: Pro România, poziția 3 pe buletinul de vot!
senator Dan Manoliu, candidat Pro România Neamț pentru Senat
0 Comentarii