De Crăciun şi-a făcut un cadou neobişnuit: reţinut de poliţişti pentru agresiune

de | 29/12/2020 | Rural, Actualitate

Nu toţi creştinii au fost cuprinşi de Spiritul Crăciunului în aceste zile de mare sărbătoare. Este şi cazul unui tânăr de 20 de ani care ar fi fraternizat cu alcoolul şi violenţa, fapt care a avut consecinţe nedorite.

În cea de a doua zi de Crăciun, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie din Săbăoani, au fost anunţaţi de către un tânăr de 22 de ani din Boteşti de faptul că fratele său, în vârstă de 24 de ani, a fost victima unei agresiuni într-o societate comercială din Barticeşti.

La faţa locului poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 20 de ani din Boteşti, ce a întrecut măsura cu băutura, a lovit victima cu un obiect contondent care a şi fost dusă la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

În baza constatării medico-legale precum și probatoriului administrat în cauză , duminică, 27 decembrie, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.