Prima săptămână a anului a început cu un eveniment tragic care s-a petrecut în localitatea Gâdinţi.
La primele ore ale dimineţii, poliţiştii au fost anunţaţi despre producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane, în Gâdinţi, în preajma intersecţiei drumului principal, DN 15 D, cu şoseaua care duce spre Sagna.
Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman s-au deplasat la locul tragediei unde au constatat, după cercetările preliminare, că un şofer, în vîrstă de 47 de ani din Bacău, în timpul deplasării pe DN 15 D, a accidentat o femeie de 86 de ani care ar fi traversat drumul prin loc nepermis şi fară să se asigure. Impactul a fost devastator, întrucât victima a decedat.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanţelor în care s-a produs accidentul.
0 Comentarii