Cheile Bicazului sunt parte din patrimoniul județului Neamț. Decizia irevocabilă a instanței dată miercuri, 13 ianuarie, pune capăt unui litigiu care a început în anul 2011. Municipiul Gheorgheni și Județul Harghita au cerut retrasarea hotarului cu județul Neamț prin alipirea Cheilor Bicazului la județul vecin.
În iunie 2019, după ce dosarul a fost plimbat prin mai multe instanțe, Tribunalul Prahova a dat o hotărâre în favoarea județului Harghita, dar autoritățile județene de la acel moment au avut reacții palide și tardive.
După decizia instanței de fond, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploiești. Între timp, la Neamț, prefect al județului a devenit avocatul George Lazăr, care a făcut din acest proces o prioritate. Astfel că, un an mai târziu, adică în iunie 2020, județul Neamț a avut câștig de cauză la Curtea de Apel Ploiești.
Nemulțumiți de hotărâre, reprezentanții Municipiului Gheorgheni și ai Județului Harghita au făcut o contestație în anulare.
Miercuri, 13 ianuarie, această contestație a fost respinsă ca inadmisibilă. Mai mult, judecătorii “obligă contestatarii Municipiul Gheorgheni și UAT Județul Harghita la plata către intimata Comuna Bicaz-Chei a sumei de 8000 lei, câte 4000 lei fiecare. Irevocabilă.”
“Am câștigat încă o dată procesul Cheile Bicazului! Asta înseamnă să fii patriot, să îți iubești județul și să te bați cu toată priceperea și cu bună credință pentru dreptate și obiectivele de valoare”, a anunțat prefectul George Lazăr, la scurt timp după ce judecătorii au anunțat hotărârea.
Pe lângă preocuparea prefectului Lazăr pentru acest proces trebuie amintită și perseverența primarului comunei Bicaz-Chei, Gheorghe Oniga. Acesta a fost implicat activ în acest proces încă de la început, indiferent dacă a primit sau nu sprijin de la autoritățile județene.
0 Comentarii