9 luni de închisoare pentru furtul unui pachet de cafea

de | 25/02/2021 | Local, Justiție

Aveţi grijă să plătiţi toate produsele pe care le luaţi de pe rafturi! Un bărbat de 62 de ani din Roman va sta 9 luni după gratii pentru o faptă pe care a comis-o acum trei ani, faptă pentru care, probabil nu s-a gândit că va plăti atât de scump.

În luna martie a anului 2018, bărbatul a sustras de pe rafturile unui centru comercial un pachet de cafea în valoare de 16.99 lei, pe care nu l-a achitat la casele de marcat. Acesta a fost identificat şi, pentru fapta sa Judecătoria Roman l-a condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 270 de zile de închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt.

Poliţiştii l-au condus pe bărbat la Penitenciarul Bacău pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.