E plin Facebookul de postări lamentabile, de lacrimi virtuale și fețe triste. Vai, ce grozăvie! A ieșit PSD! Cu toate acestea, oamenii recunosc cu jumătate de gură că se așteptau la asta. Atunci, de ce ne lamentăm, de ce ne plângem, de ce ne victimizăm?
La Roman, PNL a luat la Camera Deputaților un scor peste țară (aprox. 31%), dar mult sub ce au dorit liberalii și, în mod special, Laurențiu Leoreanu. Iar PSD a obținut un scor mai bun la Senat decât la Cameră, ceea ce înseamnă că pentru romașcani a contat numele cui este scris pe listă.
Poate PNL a întocmit liste corecte pentru ei, ca organizare internă de partid, dar pentru cei din exterior a fost insuficient și nu au avut încredere în toți candidații de pe acele liste. În plus, votul celor de dreapta a fost ”spart” între PNL, USR, PMP și independenți, pe când PSD a fost nucleul tare al stângii. În schimb, PSD Neamț a avut inspirația de a schimba numele de pe liste la milimetru, iar victoria lor se datorează și acestei mișcări.
Ce urmează după aceste alegeri? PNL să se repformeze, să învețe să facă opoziție. Și nu doar în Parlament, este nevoie de o mai bună activitate și în teritoriu. USR să folosească această încredere acordată de cei aproximativ 600.000 – 700.000 de români și să se organizeze pentru alegerile din 2020. Iar PSD și sateliții să facă lucruri bune pentru cetățeni, fiindcă nu au nicio scuză să nu le realizeze.
Noi? Noi nu trebuie, sub nicio formă, să ne mai mulțumim cu răspunsuri de genul ”nu am putut…”, ”stați să vedeți…”, ”am încercat, dar…”. Trebuie să învățăm noi, cei care nu suntem în Parlament, să cerem mai des demnitarrilor să se comporte cu demnitate. Să nu ne mai mulțumim cu firmituri ”pentru copii, că noi trăim așa cum trăim”, să nu mai fim complici la prostirea noastră din partea celor care, la un moment dat, dețin puterea. Și să nu ne mai lamentăm, să nu ne mai facem proști și tâmpiți reciproc. Acesta e rezultatul, fie că ne place sau nu. Contează ce vom face de acum înainte. Și ar fi cazul să terminăm cu prostiile, să devenim mai implicați și să cerem mai mult: întâi de la noi, apoi de la ceilalți.
0 Comentarii