Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.
În perioada 18-21 aprilie, în toate unitățile administrativ-teritoriale din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.
În perioada vizată, locuitorii vor auzi semnalul de alarmare “alarmă”, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00 – 15.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.
0 Comentarii