Opt instituții din județul Neamț au scos la concurs, în această perioadă, posturi pentru ocuparea unor locuri de muncă vacante. Un loc de muncă… inedit ce apare vacant se află la nivelul Primăriei Tarcău, administrația publică locală din comuna respectivă fiind în căutarea unui ghid de turism.
Cei interesanți de acest loc de muncă trebuie să aibă studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, certificat de calificare profesionala în domeniu/certificat de atestare ca ghid/tehnician în turism sau echivalent și vechime în muncă necesară: minimum șase luni. Data limită pentru depunerea dosarelor este 21 septembrie 2017, ora 15:00; pe 29 septembrie 2017, ora 10.00, va avea loc proba scrisă; interviul se va desfășura pe 4 octombrie 2017, ora 10.00.
Alte posturi vacante sunt:
- bucătăreasă la Şcoala Gimnazială Domnească „Grigore Ghica- Vodă“ Târgu Neamţ,
- auditor asistent la Primăria comunei Dumbrava Roşie,
- șef serviciu financiar – contabil, impozite şi taxe la Primăria comunei Petricani,
- auditor principal la Primăria comunei Răucești,
- asistent social la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Piatra Neamț,
- paznic la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Piatra Neamț,
- îngrijitor la la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Piatra Neamț,
- asistent medical generalist cu studii postliceale la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț – substaţia Târgu-Neamţ.
Informații suplimentare despre condițiile specifice fiecărui loc de muncă vacant se pot obține de la instituția publică ce are calitatea de angajator, fie online, fie la sediul acesteia.
0 Comentarii