Noul sediu al Clubului Copiilor Roman de pe strada Sucedava este, în sfârșit, gata să primească profesorii și elevii. Lucrările au fost terminate după aproape opt ani de muncă dar, mai ales, după multă birocrație și luptă cu lipsa finanțărilor.
Activitatea Clubului se va desfășura în noua clădire peste doar câteva zile. Până atunci, profesorii vor amenaja sălile de curs.
„Este un moment pe care îl așteptăm de mulți ani. A fost o perioadă în care am alergat la diverse instituții, am bătut la uși, dar am ajuns la acest rezultat foarte frumos. Mai avem datorii de aproximativ 150.000 de lei, am speranțe că acestea vor fi achitate până la sfârșitul anului. Trebuie să mulțumim din suflet Școlii Gimnaziale Roman Mușat și Liceului cu Program Sportiv pentru toți acești ani de colaborare, fiindcă la Școala Roman Mușat am avut toate condițiile pentru desfășurarea activității. Sunt convins că și de acum înainte va fi o bună colaborare între Clubul Copiilor și aceste unități de învățământ.”
Ilie Boloca, director Clubul Copiilor Roman
Clădirea nouă păstrează o arhitectură clasică la exterior, dar este modernă la interior, cu multă sticlă și spații deschise. Sălile sunt înalte, luminoase, iar pereții către curtea interioară sunt complet din sticlă, astfel că spațiul pare mult mai generos.
„Este o arhitectură deosebită. La așa o clădire frumoasă, este neapărat să avem și noi rezultate frumoase. De la etaj, în zilele senine, se vede muntele Ceahlău. Este o clădire unică în oraș.”
Ilie Boloca, director Clubul Copiilor Roman
0 Comentarii