Bunica mea, Dumnezeu s-o odihnească, avea o vorbă atunci când cineva voia cu orice preț să fie în centrul  atenției sau să obțină ceva nemeritat: „iese ca păduchele în frunte”. Când cineva nu era chibzuit, ne spunea de „tichia de mărgăritar”.

La tichia de mărgăritar din vorbele de duh ale bunicii mele m-am gândit atunci când ministrul Tudorel Toader a anunțat proiectul prin care intenționează să-i plătească pe deținuții care au avut parte de condiții „necorespunzătoare”.

Ca jurnalist, am ajuns și la penitenciar pentru a face materiale de presă. S-a întâmplat în 2012, atunci când am vrut să văd cu ochii mei ce se întâmplă cu cei care, la un moment dat în viața lor, ajung să aibă probleme cu legea. Penitenciarul Bacău nu era hotel de cinci stele, dar nici o „bombă”. Ba, în celulele de acolo era mai bine (în sensul că era mai curat și exista acces la facilități precum sală de clasă, sală de exerciții fizice) decât în unele camere din strada Fabricii. Cei care ajungeau acolo primeau porții consistente de mâncare, iar profesorul făcea ore cu 5-6 elevi. „Șuții” care aveau o viață foarte grea în libertate sau nu aveau o locuință comiteau câte o faptă în toamnă ca să prindă iarna la loc cald și sigur, în loc să înghețe pe străzi. Nu știu dacă toate închisorile sunt astfel, dar lipsa de personal era o problemă încă de atunci.

Revenind la zilele noastre,  m-am gândit că „tichia de mărgăritar” (care este proiectul lui Tudorel Toader într-o țară în care sunt atât de multe alte lucruri incorecte care afectează cetățeni nevinovați, mai ales copii) a fost pusă pe cap ministrului de cei care „ies ca păducehele în frunte”. După ce au fost condamnați pentru diverse fapte, deținuții, bine hrăniți și fără grija plății la asociație, la gaz sau la curent, s-au pus pe studiu sau au folosit banii de acasă pentru a da statul în judecată că nu se simt destul de confortabil în închisoare. Evident, așa cum se întâmplă la N+1 capitole, România nu stă bine nici la domeniul condițiilor din închisori. Iar CEDO dă sentințe în raport cu ce ar trebui să se întâmple într-o țară civilizată, nu în raport cu problemele și deficiențele din țara noastră. Cel puțin așa reiese din cele afirmate de senatorul Dan Manoliu, în conferința de presă de vineri, 23 martie.

E o directivă europeană care se aplică în mai multe țări: Italia, Spania, Franța și cred că și Polonia. Deocamdată este o propunere a ministrului, nu știu cum se va concretiza. Dar știți că am avut tot felul de memorandumuri ți tot felul de atenționări de la Comisia Europeană și de la CEDO (n.red. – Curtea Europeană a Drepturilor Omului) din cauza condițiilor din penitenciare. Nu vreau să revin la întreaga discuție de anul trecut, începând cu Ordonanța 13 și terminând cu modificarea Codului de Procedură Penală. Ceea ce vă pot spune este că am rămas suprins că în Suedia că se aplică arestul la domiciliu la cerere și spațiile din penitenciare sunt închiriate altor țări, în timp ce noi avem deficit de mii de locuri.

Dan Manoliu, senator PSD

L-am întrebat pe senatorul Manoliu dacă pentru a avea condiții decente în spitale, spre exemplu, ar trebui să dăm statul român în judecată, așa cum au făcut deținuții care au câștigat la CEDO din cauza condițiilor din închisori.

„Da. De ce nu? Să fim corecți… Da.”

Dan Manoliu, senator PSD

Afirmația parlamentarului pare controversată, dar ne arată exact realitatea: de 28 de ani, statul român este incapabil să facă lucrurile așa cum trebuie. Iar cei cu tupeu au ieșit „ca păduchele în frunte” la CEDO și au avut câștig de cauză din motivele explicate mai sus. În tot acest timp, oamenii de bună-credință și-au plătit taxele și impozitele în speranța că statul român va face ceva bun odată și-odată. Nu s-a întâmplat, așa că am ajuns în situația aparent absurdă ca un demnitar să confirme că aceasta este soluția pentru a avea condiții mai bune în spitale, școli, în infrastructură: să nu mai fim doar corecți, ci și exigenți. A da statul în judecată pentru a-și face treaba este o măsură extremă. Dar nu  trăim noi, oare, realități extreme și absurde?! Nu ne rămâne, deci, decât să ne adaptăm la acestea.