Peste 5.000 de credincioși romano-catolici și zeci de preoți au participat sâmbătă, 7 mai, la Ziua Tineretului de anul acesta. Evenimentul religios de amploare a fost găzduit de Parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” din Buruieneşti. Tema întâlnirii a fost încredinţată Bisericii întregi de papa Francisc: „Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7)
Ziua Tineretului este un semn al grijii Bisericii locale faţă de tineri. Acestora le este dedicată o zi, la nivel diecezan, în spiritul Zilelor Mondiale ale Tineretului. Este o ocazie dfestivă în care tinerii din întreaga dieceză să se întâlnească şi să dea mărturie de credinţa lor. Anul acesta Ziua Tineretului a avut o valenţă deosebită dată de contextul celebrării Jubileului Extraordinar al Milostivirii.
După modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului, întâlnirea diecezană a tinerilor îmbină celebrarea, formarea, sărbătoarea şi comuniunea. Prima acțiune a evenimentului de la Buruienești a avut loc vineri după-amiază, când s-a oficiat Sfânta Liturghie cu voluntarii. Sâmbătă, activitățile au început la ora 9.00, cu un program de animare și unul cultural-religios.
”Anul acesta, fiind un an cu totul special – Anul Milostivirii Divine -, are pentru toţi o semnificaţie specială, mai ales pentru voi, dragi tineri, plini de curaj şi de viaţă. Având mereu în faţa ochilor exemplul şi chemarea marilor papi ai zilelor noastre: a sfântului papă Ioan Paul al II-lea, cel ce a deschis drumul binecuvântat al zilelor mondiale ale tineretului şi a ţinut să vă întâmpine de atâtea ori, a papei Benedict al XVI-lea, care v-a întâlnit cu atâta preţuire la Köln (Germania), dar mai ales, a actualului papă Francisc, cred că trebuie, dragi tineri, să vă simţiţi onoraţi şi preţuiţi, şi să ştiţi că, aşa cum tinerii au fost mereu la inima lui Isus, aşa vă preţuieşte şi vă întâmpină Biserica în acest drum al vostru, printre valurile lumii, dorind să vă facă părtaşi de o sfântă şi binecuvântată milostivire şi preţuire din partea celui care v-a creat şi vă iubeşte cu o iubire veşnică. Nu trebuie să uitaţi că pentru Biserică şi pentru lume voi sunteţi o adevărată speranţă şi că viitorul lumii trece prin mâinile şi prin inima voastră. Aşadar, cu mare şi aleasă preţuire, Sfântul Părinte, în numele întregii Biserici, vă iese în întâmpinare arătându-vă o cale care, desigur, cere efort, jertfă, eroism, dar care vă duce în mod sigur la împlinirea vocaţiei voastre”, a transmis tinerilor romano-catolici PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași.
0 Comentarii