Laurențiu Leoreanu s-a întors la școală. Nu pentru a-și relua locul la catedră, ci pentru a fi alături de foștii săi colegi, profesorii.
Un nou an școlar plin de bucurie și speranță, se așează în fața noastră sub zâmbete de copii frumoși! Ca profesor, simt mereu o mare emoție în astfel de clipe și retrăiesc vibrația sufletească a acestui moment! Nu am reușit să fiu fizic alături de toți astăzi, participând la festivitățile organizate la Colegiul Tehnic ”Miron Costin”, Colegiul Național ”Roman Vodă”, de care mă leagă atâtea amintiri ca profesor și elev, Colegiul Tehnic ”Petru Poni”, Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” – unde am luat parte la festivitatea de dezvelire a bustului marelui domnitor Al.I. Cuza – primul reformator al învățământului public din România, dar gândurile mele au fost calde alături de toți cei care azi trăiesc cu drag deschiderea unui nou drum! Mult succes le doresc tuturor – copii, părinți, cadre didactice, personal auxiliar și nedidactic – un an școlar plin de împliniri și satisfacții profesionale!
Laurențiu Leoreanu, deputat PNL
Deputatul Leoreanu i-a felicitat pe elevi și profesori pentru rezultatele anterioare și le-a urat succes elevilor în noul an școlar; iar profesorilor și părinților… multă răbdare.
0 Comentarii