A cincea dezbatere pentru bugetul aferent anului 2020 a avut loc între administrația locală și Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret, format din tineri de la școlile din oraș.
Tinerii au avut idei pertinente, chiar dacă uneori le-a lipsit curajul de a vorbi fără a fi rugați să o facă. Pe ce s-au axat discuțiile pe care tinerii le-au avut cu primarul Lucian Micu:
- Un skateparc adecvat: primarul a spus că a încercat să ia parcul CFR și să îl transforme în skateparc, dar nu a reușit. Și a lansat tinerilor ideea de a propune ei reorganizarea skateparcului din zona ștrandului.
- Artiști pentru zilele municipiului Roman: Phoenix, Cargo, Delia, The Motans, Randy, Irina Rimes, Anda Adam. O propunere a fost să se promoveze mai mult artiștii locali, iar primarul a cerut o listă a trupelor din oraș, pentru a stabili un program.
- Sprijinirea sportivilor: un elev de la LPS Roman a solicitat intrare gratuită în sălile de fitness pentru sportivii de performanță și sprijin pentru achiziționarea suplimentalor nutritive, prin parteneriate între administrația locală și privați. Primarul a spus că poate ajuta la dotarea sălii de fitness de la LPS, dar nu poate impune privaților ce bonificații să ofere. Elevul a răspuns că vorbește cu alți sportivi din țară și că există localități unde funcționează parteneriate. “Avem nevoie de cofinanțare pentru a participa la competiți internaționale.” “Noi mereu am sprijinit deplasarea la competiții.” “Ar trebui pus mai mult accentul pe ramura sportivă la Gala Premiilor. Eu, vicecampion național, am fost premiat cu 80 de lei, la fel ca cineva care a luar locul II la o olimpiadă județeană.” Primarul a cerut notarea problemei, dând de înțeles că va ține cont de tipul de premiu pentru care se va acorda premiul.
- Piste pentru biciclete: “Am vrut să ies în oraș cu bicicleta – e foarte riscant și aglomerat, avem nevoie de piste pentru biciclete.” “Va trebui să gândim în perioada următoare. Îmi doresc și eu piste de biciclete. Dar să fie delimitate la modul real, cu borduri, nu doar desenate niște linii pe asfalt, că nimeni nu va respecta delimitarea. Unele străzi vor trebui să fie cu sens unic. Acum există transport public local care a început să funcționeze din ce în ce mai bine, dacă se vor face străzi cu sens unic, vom disturba transportul public. Dar, la un moment dat, va trebui să luăm aceste măsuri, vreau o transformare în sens real. Faleza, în continuare, este un proiect la care nu am renunțat. Însă trebuie gândite și trasee de bicicletă de acasă până la faleză.”
- Casa Celibidache: “Sunt elev al Școlii de Artp și îmi doresc refacerea Casei Celibidache.” “Este un proiect depus la Compania Națională de Investiții, se va face.”
- Consiliere în carieră: “Ați spus de ora de administrație, dar nu toți ne orietăm sper așa ceva, Spre exemplu, jumătate din clasa mea și-ar dori să dea la Medicină. Ar fi interesant să încercăm un fel de practică în spital. Nu tot timpul, știm că nu e bine să fie plin de elevi prin spital, dar ne-ar ajuta o deschidere către a afla exact ce presupune această profesie. Și nu doar în spital, și în alte instituții.” “Cel mai bine, când aveți școala altfel puteți organiza o astfel de activitate fără nicio problemă, puteți fi din clase diferite, deschidere există.”
- Un oraș mai verde: “Vrem mai multe activități pentru un oraș mai verde, în fiecare an. Cum a fost cea din ștrand, de la ANL, cu Metropolis.” “Noi am avut în fiecare an activități de ecologizare, de plantare. Sunt deschis la propuneri, faceți proiecte, implicați-vă direct, sprijinul meu îl aveți.”
- Colectare selectivă: “Eu și familia mea sortăm gunoiul: menajer, sticlă, carton, plastic; dar gunoiul se amestecă din nou la colectare.” Primarul a explicat că singura sortare care se face acum trebuie să fie pe deșeuri menajare (fracția umedă) și deșeuri reciclabile (fracția uscată). A propus elevilor să meargă la stația de sortare de la Cordun și să vadă cum se face selectare gunoiului.
- Terenurile de sport: “La Școala nr. 6, terenul de sport nu este amenajat.” “La voi avem un proiect de finanțare europeană depus și nu are sens să mă apuc până nu se termină evaluarea proiectului. Dacă îl câștigăm, facem o sală de sport nouă, dacă nu, intervim și asfaltez. La fel, este proiect depus pentru sala de sport a CNRV, aceasta va fi pe terenul de sport de la Școala nr.1, care are deschidere spre strada Veronica Micle.
- Roman StreetArt: “Vrem o implicare activă a administrației pentru sprijinirea tuturor activităților tinerilor; și nu mă refer la financiar. Pentru a treia ediție a Roman StreetArt am propus să pictpm gangurile din oraș, pe modelul din Barcelona; vor trebui să fie și luminate.”
0 Comentarii