Toate instituțiile publice și-au limitat activitatea. Recomandări și link-uri utile

de | 12/03/2020 | Util, Județean

Conform unei hotărâri a Comitetului pentru Situații de Urgență Speciale, toate instituțiile publice și-au limitat activitatea cu publicul, ca măsură de prevenție pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. Se poate intra într-o instituție publică doar pentru rezolvarea unor chestiuni urgente, dar se preferă comunicarea prin telefon, e-mail sau poștă. Măsura este valabilă până la sfârșitul lunii, dar poate fi prelungită. 

Cetățenii care au nevoie, în acest interval de timp, să ia contact cu reprezentanții instituțiilor publice, pot apela la comunicarea la distanță

Iată cum tehnologia ajută în acest sens:

  • Căutați pe internet site-ul instituției cu care aveți treabă. Puteți încerca o variantă simplă (ex: “Serviciul Pasapoarte Neamț”) sau să fiți mai specific ( “Serviciul Pasapoarte Neamt contact”, “Serviciul Pasapoarte Neamt telefon”). 
  • Această căutare să fie realizată pe unul dintre motoarele de căutare (Google, Duck Duck Go etc.), NU pe Facebook.
  • După ce ați identificat site-ul oficial al instituției (are logo, denumirea completă, informații privind structura de conducere, declarații de avere și interese și alte informații publice), apelați numerele de telefon afișate. Pentru că și alți cetățeni vor face pași similari, e posibil ca liniile telefonice să fie ocupate. Încercați să reveniți dacă nu reușiți de la prima încercare. 
  • Dacă la niciunul dintre numerele publicate nu vi se răspunde, deși ați apelat în mod repetat, luați legătura cu instituția “mamă” de la București. 
  • În cazul în care ați avut deja o corespondență cu instituția în cauză, numărul de telefon îl veți găsi în antetul corespondenței sau ca semnătură la e-mail-ul primit de dumneavoastră. 
  • Dacă problema nu este urgentă, trimiteți un e-mail. Multe instituții răspund în 48 sau 72 de ore la solicitările cetățenilor, dacă acestea nu sunt foarte complexe. 
  • Dacă vreți să contactați instituția pe Facebook, faceți o căutare în bara de sus a aplicației ( ex: “Serviciul Pasapoarte Neamt”). De precizat că unele instituții nu au pagină de Facebook, iar alte sunt subordonate unor instituții umbrelă. Este și cazul exemplului folosit. Nu veți găsi o pagină oficială de Facebook a Serviciului de Pașapoarte pentru că acest serviciu este subordonat Instituției Prefectului. 
  • Dacă nu ați reușit să contactați instituția, deși ați încercat variantele de mai sus, cereți ajutorul unei persoane de încredere. Atenție! Nu oferiți informațiile personale oricui!

Link-uri către site-uri ale unor instituții publice din județ: 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.