Leoreanu câștigă al treilea mandat. PSD pierde comune importante

de | 06/06/2016 | Politică

Alegerile locale din data de 5 iunie au fost caracterizate prin prezența mică la vot a romașcanilor – sub 40%. Dar, conform rezultatelor parțiale, șapte din zece romașcani (70%) au vrut ca Laurențiu Leoreanu (PNL) să fie, pentru încă patru ani, primar al municipiului Roman. Alți 15% au votat cu Gheorghe Oprea (PSD), iar sub 3% au votat cu Sorin Cazan (PRU). Rezultate bune a înregistrat PNL și pentru Consiliul Local – 56%, dar și pentru Consiliul Județean – 54%. Procentele finale se vor afla în cursul zilei de luni, 6 iunie, după centralizarea tuturor informațiilor primite de la secțiile de votare.

La câteva ore de la închiderea urnelor, la nivelul zonei Romanului se știa că PSD a pierdut câteva comune „de tradiție”. Astfel, PNL a câștigat la Cordun (Adrian Ciobanu), Tămășeni (Ștefan Lucaci), Trifești (Dan Lupu), Văleni, Boghicea, Icușești, Făurei, Horia (Cristian Baciu), Ruginoasa (Nicu Chirilă). La Tămășeni, PSD nu a reușit nici măcar locul II, după PNL fiind preferați de alegători candidații de la PACT.

PSD a câștigat primăriile de la Dulcești (Mihai Michiu), Sagna (Gheorghe Iacob), Gâdinți (Vasile Băbuță), Doljești (Vasile Șoican), Ion Creangă (Petrică Prichici), Bozieni (Doinel Grumezescu).

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.