Cotidian online independent

Scandal de groază în Anton Pann; cine este autorul și firul evenimentelor

Mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit, luni seară, la o sesizare venită de la cetățeni de pe strada Anton Pann din Roman. Oamenii au reclamat un vecin care, după a prins curaj cu mai multe pahare de alcool, a început să facă scandal în bloc.

Conform anchetatorilor, Ovidiu B., de 27 de ani, a început să facă scandal luni seara, în jurul orei 19.00, în blocul nr. 33 de pe Anton Pann după ce s-a certat cu sora lui, care a refuzat să-l mai găzduiască. A lovit cu pumnii în geamurile de pe casa scării la etajele unu și doi, a lovit un bărbat, iar ceilalți locatari s-au baricadat în case de frica lui. S-a sunat la 112, dar el a fugit înainte să apară polițiștii.

După două ore și jumătate, agresorul s-a întors și a început să-și verse nervii lovind o mașină parcată în fața blocului. A distrus oglinzile retrovizoare, a lăsat urme pe caroserie și, apoi, cu un cuțit, a pătruns în apartamentul unei vecine a surorii lui, care se făcuse „vinovată” că i-a atras atenția să se liniștească pentru a nu-i mai speria copiii.

Tânărul a pătruns în garsonieră și a amenințat-o pe femeia de 33 de ani de față cu copiii, cu soțul și cu încă o persoană. Bărbații din locuință au reușit să-l împingă pe tânăr afară, pe casa scării, dar acesta a lovit cu pumnii și picioarele în ușă până a distrus-o. Doar intervenția surorii lui l-a determinat să plece; nu înainte de a mai lovi o dată în mașina parcată în fața blocului.

Până la urmă, polițiștii l-au prins, l-au dus la sediu pentru audieri și au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi ameninţare. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, iar magistrații au dispus măsura controlului judiciar. Bărbatul este recidivist, fiind condamnat în trecut pentru trei tâlhării și mai multe furturi.

S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.