Cotidian online independent

Adolescenți „ași” la hoții: au furat o mașină și au dat două spargeri

Trei tineri care au atras atenția polițiștilor romașcani s-au dovedit a fi niște hoți destul de bine antrenați, chiar dacă la vârsta lor ar fi trebuit să fie, mai degrabă, preocupați de altfel de studii.

Oamenii legii i-au văzut pe cei trei tineri în noaptea de 19 spre 20 octombrie, pe strada Roman Mușat; adolescenții aveau un comportament care a atras atenția, dar și urme de var pe haine. Aceștia au fost conduși la sediul poliției unde le-a fost stabilită identitatea, faptul că au vârste între 15 și 17 ani, domiciliul în județ și că sunt suspecți de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

În seara zilei de 19 octombrie, în jurul orelor 22.00, unul din cei doi minori de 17 ani însoțit de minorul de 15 ani și o fată de 15 ani, au sustras un autoturism aflat într-o parcare amenajată situată pe raza municipiului Roman. Din municipiul Roman aceștia s-au indreptat spre localitatea Poienari iar pe traseu l-au intâlnit pe al doilea minor de 17 ani, care s-a alăturat grupului. Din cauza unei defecțiuni a mașinii furate, cei patru minori au abandonat-o și au revenit în municipiul Roman cu un autoturism de ocazie. Minorii s-au deplasat pe strada Anton Pann unde, prin efracție, au pătruns într-un garaj de unde au sustras mai multe bunuri pe care le-au depozitat într-un autoturism abandonat. Minora de 15 ani a asigurat paza autoturismului abandonat, unde au fost depozitate bunurile sustrase, iar ceilalți minori s-au deplasat la un apartament situat la etajul I al unui bloc de locuințe, au pătruns în interior și au sustras un TV LCD, un smartphone și o suma de bani. După comiterea furtului, minorii au transportat bunurile la autoturismul abandonat.” – comunicat de presă Inspectoratul de Poliție Județean Neamț

După comiterea acestui ultim furt, copila a rămas de pază la autoturismul abandonat, iar ceilalți trei minori s-au deplasat pe strada Roman Mușat unde au fost opriți de patrula de poliție. Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au depistat și minora de 15 ani, iar bunurile sustrase au fost recuperate integral și restituite părților vătămate.

Judecătoria Roman a dispus arestarea celor trei băieți pentru o perioadă de 30 zile, iar împotriva minorei a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Alți doi minori, cu vârste de 14 ani, din Roman, se află, începând cu 20 octombrie, sub control judiciar pentru 60 de zile. Aceștia sunt  suspectați că au comis, luna trecută, trei furturi și două tentative de furt.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.
S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.