Apariţie editorială la Roman – Albumul “Cultură, artă şi educaţie”

de | 08/02/2016 | Cultură, Local

De curând, a avut loc lansarea albumului “Cultură, artă şi educaţie” de dr. Otilia Mircea, volum care a văzut lumina tiparului la Editura Muşatinia.

În cadrul parteneriatului cu acelaşi nume dintre Muzeul de Istorie din Roman şi Asociaţia Culturală “George Radu Melidon”, a fost lansat albumul “Cultură, artă şi educaţie” semnat de muzeograful dr. Otilia Mircea, care abordează o temă generoasă cu implicaţii complexe în formarea tinerei generaţii. Pornind de la educaţia primită în sânul familiei, la care se adaugă educaţia în spiritul valorilor tradiţionale, creştine din cadrul comunităţii, fie că vorbim de sat ori oraş, sporind cu educaţia primită în şcoală, toate întregesc paleta largă de germeni ai culturii care sunt transmişi tinerei generaţii.

O comunitate fără cultură, artă şi educaţie nu are viitor! Aceste sfere ale spiritului uman contribuie la dezvoltarea creativităţii, afectivităţii, gândirii, implicării, încrederii de sine, sădesc spiritul de competitivitate şi spiritul de echipă în rândul tinerilor. Şi dacă ne referim la disciplinele umaniste din programa şcolară, care pregătesc elevii pentru receptarea valorilor culturale prin lectură, proză, poezie – sensibilizând spiritul şi dând frâu liber imaginaţiei şi creativităţii, şi continuând cu învăţarea unei limbi străine, care constituie o adevărată cheie deschizătoare de porţi spre alte civilizaţii – rezultă că toate acestea contribuie la lărgirea orizontului cultural al elevilor.

Fiecare copil este un microcosmos, înlăuntrul fiecăruia putându-se derula numeroase roluri, echivalentul subiectiv al rolurilor sociale, dar şi al altora. Universul copilăriei este asemenea unei poveşti magice, plină de duioşie, mirare, inocenţă, puritate, naturaleţe şi firesc. Orele de desen şi muzică îi ajută pe copii să facă primii paşi în dezvăluirea lumii artelor şi creativităţii umane, deschizându-le universul frumosului artistic. Micul ,,artist” regăsindu-se în lucrarea sa cu o anume satisfacţie emoţională ce se corelează cu funcţia sa creativă. Elevul, un adevărat ,,mic creator”, sub atenta îndrumare a profesorilor, se apropie de realitate, o cercetează şi o supune unui proces complex pentru a-i smulge secretele, prezentând în final privitorilor viziunea sa asupra subiectului. Astfel , sensibilitate, umanism, valori morale, tradiţii şi modele istorice din vechime sunt prezente în creaţiile elevilor din acest album, lucrări realizate într-o manieră personală, îmbinând tehnici şi materiale moderne pentru a crea o punte de legătură între vestigii arheologice şi lumea copilăriei de astăzi.

Coperta Albumului Cultura arta si educatie

Coperta Albumului „Cultură, Artă și Educație”

În paginile revistei “Melidonium” – care promovează cu succes şi pe internet valorile româneşti locale, naţionale şi din diaspora – au fost prezentate lucrările elevilor din judeţul Neamţ, găzduite de expoziţia vernisată la Muzeul de Istorie Roman, ca o recunoaştere a creativităţii copiilor şi încurajare a lor de a continua frumoasa preocupare din orele de şcoală, ce leagă tradiţia şi trecutul istoric cu prezentul copilăriei micilor artizani, lucrări care se regăsesc în paginile albumului de faţă. Astfel de proiecte contribuie în bună măsură la conturarea personalităţii viitoarelor generaţii, făcând parte din cele mai importante piese dintr-un puzzle de perspectivă în descoperirea valenţelor creatoare ale tinerilor. Într-o bună tradiţie locală şi Editura Muşatinia s-a implicat în cultură, artă, educaţie, reuşind astfel să editeze numeroase lucrări de referinţă pentru oraşul Roman, toate aceste realizări editoriale fiind făcute în beneficiul culturii comunităţii romaşcane.

Felicitări distinsei doamne Otilia Mircea, pentru asumarea acestui proiect generos, la fel felicitări şi copiilor, care au răspuns cu entuziasm proiectului, creând mici bijuterii, inspirate de obiectele descoperirilor arheologice, lucrări care constituie materialul acestui album.

Articol scris de Emilia Tutuianu

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.