Protest și discuții pe marginea exploatării pădurilor

de | 09/02/2016 | Administrație, Județean

Prefectura Neamț a fost pichetată de Asociaţia Forestierilor – sucursala Neamț în scopul atenţionării autorităţilor asupra ”abuzurilor săvârşite de Romsilva cu privire la organizarea licitaţiilor de masă lemnoasă”. O delegaţie formată din patru reprezentanţi ai protestatarilor, în dialogul purtat cu subprefectul judeţului, au solicitat, ca primă şi cea mai importantă revendicare, anularea licitaţiei intermediare pentru vânzarea masei lemnoase pe picior/materialului lemnos fasonat, organizată de către Direcţia Silvică Neamţ, în perioada 10-12 februarie.

Solicitarea este motivată de faptul că, a apărut o hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică și care modifică preţul de referinţă pentru fiecare an de producţie, precum şi gradul de accesibilitate.

Totodată, în petiţia celor din domeniu se solicită obiectivitate în activitatea de exploatare desfăşurată de Direcţia Silvică, care prin modul de atribuire a masei lemnoase a generat acte anticoncurenţiale în raport cu agenţii economici din industria forestieră şi a mobilei. De asemenea, s-a discutat despre preţurile de pornire la licitaţii, care au fost impuse direcţiilor silvice de către Romsilva, nefiind corelate cu preţurile pieţii lemnului sau cu inflaţia. Un alt aspect ce a fost adus la cunoștința șefilor din Prefectură a venit de la primarul comunei Tarcău, care a spus că prețul lemnului de foc s-a majorat cu 100% în doi ani de zile, cetățenii cu venituri medii și reduse nemaiavând acces la acest tip de combustibil și că, în acest context, a crescut infracționalitatea forestieră.

După discuția cu protestatarii, Prefectura a transmis o adresă Ministerului Mediului, Apei și Pădurilor prin care a solicitat determinarea Romsilva să acționeze în sensul rezolvării problemelor specifice din teritoriu, inclusiv a aspectelor de natură socială care pot avea accente deosebit de grave într-un județ în care exploatarea lemnului reprezintă o ocupație ce privește mai mult de 5.000 de locuitori.

În timp ce delegația lucrătorilor din domeniul forestier era la Prefectură, jandarmii scriau amenzi celor care au organizat protestul. ”Activitatea din spaţiul public, potrivit aprobărilor, urma să se desfăşoare în intervalul orar 11.00-14.00 însă aceasta a continuat până la ora 15.10, încălcându-se astfel prevederile legii 60 din 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. În acest sens, jandarmii au sancţionat contravenţionat organizatorul adunării publice, cu amendă de 1.000 lei pentru nerespectarea orelor de desfăşurare a activităţii şi cu încă 1.000 lei pentru că organizatorul nu a luat măsurile de întrerupere a adunării publice, dat fiind faptul că pe timpul desfăşurării adunării publice un grup de aproximativ 20-30 de manifestanţi au forţat cordonul de ordine dispus la intrarea în sediul Direcţiei Silvice Neamţ şi au încercat pătrunderea în această instituţie. Pe tot parcursul manifestației publice, jandarmii nu au folosit forța ori mijloacele tehnice din dotare. În momentul în care organizatorului i s-a adus la cunoştinţă faptele constatate de jandarmi şi sancţiunile contravenţionale aplicate, acesta a cooperat, semnând procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.