Notarul Alin Tănase, președinte al PRU Roman

de | 10/02/2016 | Local, Politică

Notarul Alin Adrian Tănase este noul președinte interimar al organizației Roman a Partidului România Unită (PRU). Acesta va conduce organizația până pe data de 5 martie, atunci când va avea loc conferință de alegeri pentru desemnarea unui președinte, ales de membrii partidului pentru un mandat întreg. Președintele interimar a fost prezentat oficial de președintele PRU Neamț, Sorin Cazan. Șeful filialei județene a partidului a declarat că este încântat de faptul că tineri ce nu au mai făcut politică au ales PRU.

”Nu am făcut politică până acum pentru că am considerat că partidele politice care au activat pe eșicherul politic al României nu corespundeau întru totul așteptărilor mele. Nici prin program, nici prin doctrină și nici prin manifestarea așa-numiților oameni politici care au activat până acum. V-o iau un pic înainte și anticipez o întrebare a dumneavoastră: de ce am intrat în PRU? Am intrat în PRU pentru că este un partid naționalist, nu am intrat în politică pentru notorietate. Nu am asemenea așteptări de la politică. Nu am intrat în politică neapărat pentru a ocupa o funcție publică, pentru că, de când am absolvit facultatea, am evoluat în mediul privat. Nu sunt un oportunist, nu mă consider un oportunist, de fapt și nu am așteptări să fac avere din politică. Am făcut o alegere cu sufletul”, a spus Alin Adrian Tănase, președinte interimar PRU Roman.

Schimbare s-a făcut și la șefia organizației din Piatra-Neamț. Viorel Gafița a fost înlocuit cu un tânăr antreprenor de 31 de ani. ”Sunt întreprinzător privat de la vârsta de 21 de ani, în afară, în Europa. Am condus o societate de construcții în ultimii șapte ani de zile în Italia, după care am încercat chiar în țările arabe – Alegeria, Maroc. După care am zis și am gândit, întotdeauna, cum spunem noi: tot mai bine-i acasă. În 2013 m-am retras în România. Am deschis în România o societate de construcții care nu-și are dezvoltarea numai în Piatra, ci în toată țara. În momentul de față suntem la Arad, Timișoara. Am ales să intru în acest partid fiindcă am vorbit cu pritenii și au zis că acesta este un partid care sprijină foarte mult tineretul”, a spus Florin Apostol, președinte interimar al PRU Piatra-Neamț.

Conform președintelui Sorin Cazan, organizația PRU Roman are aproape 300 de membri, iar cea de la Piatra-Neamț are aproximativ 200 de membri.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.