Internship plătit de Guvern pentru 150 de tineri

de | 16/02/2016 | Fără categorie

Tinerii interesați să afle cum funcționează o instituție publică pot accesa programul oficial de Internship al Guvernului, ce se va derula în această vară în perioada 22 iulie – 22 septembrie 2016. Programul de internship are ca obiectiv implicarea tinerilor performanți în activitățile Guvernului, pentru dobândirea de către aceștia a experienței și cunoștințelor practice. 150 de stagiari vor fi recrutați la Palatul Victoria, în ministere și în celelalte instituții participante la program.

Dincolo de activitatea zilnică în cadrul adminstrației centrale, stagiarii vor avea ocazia să participe la discuții și mese rotunde în prezența unor înalți oficiali ai statului român, precum și la training-uri și workshop-uri tematice.

Pe durata programului, stagiarii vor fi plătiți cu o bursă menită să contribuie la amortizarea costurilor de subzistență în cele două luni ale stagiului.

Programul de Internship este coordonat de Cancelaria Prim-ministrului și se organizează conform calendarului următor:

  • 15 februarie: lansarea oficială a Programului;
  • 15 mai: încheierea perioadei de înscriere;
  • 16 mai – 22 mai: evaluarea candidaturilor;
  • 22 iulie: deschiderea Programului oficial de Internship;
  • 22 septembrie: finalul Programului.

Programul oficial de Internship al Guvernului a debutat în 2013, cu 25 de tineri stagiari care au contribuit la activitățile din cadrul Palatului Victoria. În 2014, programul a fost extins la nivelul ministerelor, având ca beneficiari peste 180 de stagiari. În 2015, alți 300 de studenţi şi tineri absolvenți au avut oportunitatea să facă parte din administrația centrală, în cele 72 de instituții implicate. În 2015, printre cei 300 de stagiari s-a aflat și o studentă din Roman. Ștefana Buhăescu, fostă elevă a Colegiului Național ”Roman-Vodă”, a fost aleasă din 3.600 de candidați și a fost stagiar la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, Departamentul de Finanţare a Învăţământului Superior şi de Evaluare Instituţională (UEFISCDI).

Detalii suplimentare privind Programul de Internship al Guvernului sunt disponibile pe pagina oficială https://internship.gov.ro/.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.