Asfalt nou pe Mihai Viteazu și alte străzi

de | 16/02/2016 | Fără categorie

Anul acesta se va termina programul bianual de modernizare a străzilor din oraș. Început în 2015, programul de modernizare a cuprins mai multe artere importante din oraș. În acești doi ani se cheltuie, în cadrul programului, aproape cinci milioane de lei. Printre străzile care au primit asfalt nou anul trecut au fost Smirodava, Bogdan Dragoș, Moldovei și Matei Milo.

”Cam 50 și ceva la sută a mai rămas de anul trecut, dar se va interveni pe trei tronsoane. Chiar săptămâna asta am avut discuția, domnul primar a spus unde se va interveni și sunt trei loturi. Deci, în primă fază vor fi Islazului, Primăverii, Mihai Viteazu, împreună cu Petru Rareș și Bucovinei din cartierul lipovenesc. În a doua etapă vor fi sensul giratoriu de la Favorit, împreună cu Florilor, iar în a treia etapă vor fi străduțele de pe Roman-Vodă, Dr. Koch, străduțele care sunt spre Eternității. Acestea sunt cele trei etape pe care le-am propus anul acesta, se va încheia programul, urmând ca din iarna viitoare să intrăm pe un alt program bianual”, a precizat Ovidiu Bojescu, city-managerul Romanului.

Contractul de întreţinere a străzilor din municipiul Roman a fost câştigat, prin licitaţie publică, de Imrom SA, ca lider de asociere cu Star Prest SRL, pentru 4.777.568 lei.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.