Parcarea etajată, gratuită pentru o parte a romașcanilor

de | 16/02/2016 | Fără categorie

Reprezentanții administrației locale au preciat că 20 aprilie va fi data la care romașcanii ce vin la piața centrală vor putea parca masinile în parcarea etajată, prima de acest tip din oraș. Pentru romașcanii din zonă, parcarea etajată va fi un loc unde vor putea parca gratuit peste noapte.

“Va fi sistem electronic, la fel ca sistemul cu cartelă, cu intrare, cu parcare pe ore. Iar de la o anumită oră, tocmai ca să îi ajutăm pe cetățenii din zonă, în momentul când se descongestionează zona, să poată avea pe timpul serii și nopții, parcare gratuită. Deci ne gândim să aibă caracter funcțional, pe partea economică, și caracter social, pe partea de seară și noapte, când nu avem o presiune asupra parcărilor din zonă”, a precizat primarul Laurențiu Leoreanu.

Parcarea etajată de la Piaţa Centrală este realizată de asocierea de firme romaşcane Modern Construct şi Contact Steel. Conform proiectului, vor fi construite 54 noi locuri de parcare, dintre care 28 la etajul construcţiei. Investiţia costă aproximativ 200.000 de euro şi este suportată integral din bugetul Direcţiei Administraţiei Pieţelor, Bazar şi Obor. Costul acestei investiţii va fi amortizat, conform calculelor efectuate de specialişti, în şapte ani şi jumătate.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca