Contribuția a „alungat” bunicii

de | 19/02/2016 | Fără categorie

Începând cu această lună, administrația locală a pus o taxă rezidenților de la Casa Bunicilor. Conform legii care reglementează asistența socială, o persoană ce se află într-un astfel de centru trebuie să co-plătească pentru ședere și serviciile de care beneficiază. Persoanele vârstnice beneficiare ce dispun de venituri proprii au obligația să plătească o contribuție lunară de întreținere în proporție de 60% din veniturile personale lunare, fără să depășească costul mediu lunar de întreținere. La Casa Bunicilor, costul mediu lunar este de 947 de lei.

În cazul persoanelor vârstnice care nu au venituri proprii ori acestea sunt mai mici decât costul mediu lunar de întreținere, aparținătorii acestora datorează în totalitate sau parțial, după caz, plată contribuției lunare de întreținere dacă realizează venit pe membru de familie mai mare decat salariul minim brut pe țară în vigoare.

Dacă înainte de 1 februarie, la Casa Bunicilor erau 31 de rezidenți, acum au mai rămas doar 24. Două persoane au precizat să vor să plece din cauza contribuției, alți trei au fost luați acasă de familii fără explicații, în timp ce doi rezidenți au fost excluși din centru, pentru că nu au respectat regulile impuse de conducere.

Complexul Casa Bunicilor a fost construit printr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 3.393.505 lei. În imobilul de pe strada Ogoarelor pot fi îngrijite 38 de persoane de vârsta a treia. Clădirea are 16 camere cu câte două paturi şi două camere cu câte trei paturi, toate cu baie privată, dispuse pe două nivele. Imobilul include cabinet medical, cabinet de consiliere, spaţii pentru relaxare, de petrecere a timpului liber, sală de mese, bucătărie, spălătorie, spaţii de depozitare şi o curte generoasă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.