Reformă administrativă: fără Consilii Județene și localități mai puține

de | 22/02/2016 | Fără categorie

Premierul Dacian Cioloș consideră că localitățile din România, așa cum sunt acestea structurate la acest moment, sunt ineficiente. Prezent la întâlnirea Asociației Comunelor din România, primul-ministru a vorbit despre problemele administrației locale.

”Sunt trei aspecte importante cărora trebuie să începem să le găsim soluții durabile, echitabile și eficiente – ele trebuie abordate deschis, curajos și din timp. În primul rând este vorba de problema fragmentării administrației publice locale, în special în mediul rural: avem multe unități administrativ-teritoriale sărace, cu populație foarte redusă, cu cheltuieli de funcționare mari, fără resurse și care nu pot oferi populației decât servicii publice de o calitate scăzută și cu costuri foarte mari. Același fenomen de fragmentare se întâlnește și la nivel regional: consiliile județene își urmăresc în general strict funcțiile și interesele lor teritoriale, sunt unități administrativ-teritoriale prea mici pentru a impulsiona decisiv dezvoltarea economică dintr-o anumită zonă. Consiliile de Dezvoltare Regională nu reușesc să-și îndeplinească menirea pentru care au fost create, în aceste condiții de abordare teritorială fragmentată.

În al doilea rând, avem probleme serioase de coordonare și integrare a diferitelor programe de dezvoltare, finanțate din fonduri naționale sau europene, la toate nivelurile: local, județean, regional, național. Eforturile și resursele se împart într-o mulțime de proiecte izolate, ne-corelate, al căror efect asupra dezvoltării economice și edilitare este limitat, datorită calității scăzute sau a lipsei consumatorilor sau utilizatorilor. Acest lucru se întâmplă în cazul multor drumuri, sisteme de apă și canalizare sau școli.

În al treilea rând este problema resurselor financiare pe care le are la dispoziție administrația publică locală: venituri proprii reduse – multe autorități locale se bazează aproape exclusiv pe diferitele tipuri de transferuri. Aceste transferuri sunt alocate de multe ori ne-transparent, după preferințe politice sau alte criterii decât nevoia reală, nivelul de dezvoltare economică sau calitatea proiectelor depuse. De asemenea, există riscul foarte serios ca multe din obiectivele realizate cu bani europeni să se degradeze sau să nu producă serviciile pentru care au fost realizate din lipsa resurselor pentru cheltuielile de operare și întreținere. Aici riscăm nu doar să trebuiască să rambursam UE acele fonduri, dar și să pierdem oportunități de dezvoltare reală, nu este vorba doar de a absorbi pe hârtie niște bani”, a afirmat Dacian Cioloș.

Premierul consideră că un pas ar trebui făcut prin comasarea administrațiilor locale mici. Conform celor spuse de premier, ar trebui să nu mai avem entități ce furnizează servicii publice la mai puțin de 3.000-5.000 de locuitori.

În ceea ce privește consiliile județene, acestea ar trebui să fie desființate, iar pentru o administrație regională sunt propuse mai multe variante: asocieri între mai multe județe pentru a putea dezvolta proiecte cu un impact interjudețean, regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent și menținerea nivelului intermediar – consiliile județene, regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent, cu menținerea la nivelul județean numai a unui oficiu prefectural  și a instituțiilor deconcentrate – județul devine o subunitate funcțională a regiunii – sau fuzionarea a două-trei județe pentru a se crea regiuni administrative mai mari decât cele actuale.

Șeful Executivului atrage atenția că în perioada următoare nu se vor acorda sume importante de la bugetul statului. ”Trebuie să spunem deschis că în următori doi ani (2016-2017) nu există perspectiva unor creșteri semnificative ale transferurilor de la bugetul central sau al transferului a noi surse de venit (din actualul nomenclator de taxe și impozite). Noul Cod Fiscal oferă o relaxare fiscală care sperăm să aibă un efect benefic atât asupra dezvoltării economice, cât și asupra gradului de colectare a veniturilor bugetare, dar acesta, foarte probabil, nu se va manifesta imediat”, a mai spus Dacian Cioloș.

Pentru a crește sursele de venituri ale autorităților locale, Guvernul mai propune, printre altele,  regândirea sistemului de impozite și taxe locale, mai ales a impozitului pe proprietate: trecerea la un sistem de impozitare bazat pe valoarea de piață a imobilelor și nu pe baza amplasării lor.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

2 Comentarii

  1. gabriel

    halooo dom CIOLOS , lasate de rgionalizare , forma noastra de organizare era si este judeteana , regionala ne a cam impuso rusii , REGIUNEA MURES AUTONOMA MAGHIARA . vinzarea suprafetelor agricole catre straini si regionalizarea sint problemele cele mai grave iar dumneata se vede ca ai mare graba .

    Răspuns
  2. munteanu mircea "mongolul"

    Poate ca e bine sa se desfiinteze Consiliile judetene; nu sunt specialist, nu ma pronunt; dar daca se trece la desfiintarea localitatilor -pe cale adm.-, ne intoarcem la politica Ceausescu; nu cred ca e o initiativa buna; daca impozitarea fortata de celor fara venit (ridicola incapatinarea de a continua prostia Ponta, chiar daca CCR e impotriva) nu e criticata in Strainezia, distrugerea satelor cred ca va fi…
    Daca s-a ajuns la concluzia ca sunt prea multe localitati mici, se poate demara un program de favorizare a locuitorilor ce se muta la „centru”. Dar nu un program adm. de desfiintare a satelor.
    Apoi, cum sa se mute oamenii, daca nu au locuri de case, bani etc.
    Cum se incurajeaza mutarea la tara a orasenilor si intemeierea de noi ferme, daca se renunta la vechile asezari, unde pamintul e -in general- mai ieftin?
    Poate reusiti si acordurile fine intre diferitele politici ale guvernului… Sunt necesare. Daca va calcati pe sireturi… nu veti castiga respectul nimanui!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.