Cum arată acum și când se termină cimitirul din Bălcescu

de | 23/02/2016 | Fără categorie

Noul cimitir din cartierul Nicolae Bălcescu va deveni funcţional în câteva luni, susţin autorităţile locale. Cimitirul care se amenajează de către societatea Municipal Locato are o suprafaţă de 23.000 de metri pătraţi şi se află în spatele cimitirului deja existent în cartierul Nicolae Bălcescu.

„Se lucrează la el, s-au făcut parțial aleile, s-a completat cu pământ, ca să se aducă la același nivel, gardul este executat. Așteptăm să se termine iarna și să înceapă primăvara, în puterea cuvântului, ca să putem lucra în continuare, să amenajăm cimitirul. Și considerăm că în cursul acestui an, în primul semestru al anului, să putem inaugura acest cimitir. În demersul nostru ne-am bucurat de sprijinul constant al Primăriei Roman”, a afirmat Constantin Damaschin, director SC Municipal Locato Serv SA, societatea Consiliului Local Roman.

La acest moment, lotul de teren mai are, încă, multă vegetație ce trebuie curățată. Urmează ca zona să fie eliberată de buruieni, aleile să fie asfaltate, locurile de veci să fie trasate; iar toate lucrările vor duce la un aspect ordonat, după cum susțin autoritățile locale, în sensul că nu se vor permite monumente care să depășească o anumită mărime și toate mormintele vor fi de aceeași dimensiune. La momentul anunțării noului obiectiv, primarul municipiului Roman a precizat că dorește un cimitir ”ca în filmele americane”, făcând referire la ordinea și curățenia acestor locuri.

După ce obiectivul va fi terminat, administrația locală va stabili dacă vor impune taxe și care va fi cuantumul acestora.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.