Poștașii se plâng de condițiile de muncă

de | 23/02/2016 | Fără categorie

Poștașii din județ se plâng de condițiile de muncă. Cea mai mare durere a lor este faptul că, în mediul rual în mod special, poștașii nu au pe cine lăsa în loc dacă vor să plece în concediu. Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România – Filiala Neamț a cerut prefectului județului Neamț o întâlnire pentru a discuta despre neacordarea concediilor de odihnă, de mai mulți ani, pentru salariații care lucrează în mediul rural și efectele determinate de această situație, dar și solicitarea ca activitatea factorilor poștali să fie încadrată pe lista locurilor de muncă în condiții deosebite, motivat de distanțele mari pe care aceștia trebuie să le parcurgă prin ger, arșiță, ploaie, viscol, ninsoare, zeci de kilometri zilnic.

Prefectul Vlad Angheluță a condus marți, 23 februarie, şedinţa Comisiei de Dialog Social, convocată la solicitarea poștașilor. ”Aceste probleme se dezbat nu doar în județul Neamț ci în toate județele, conform unui calendar al mișcărilor sindicale. Tocmai pentru că nu dorim să se ajungă la un conflict ci, dimpotrivă, dorim ca, împreună, să găsim soluții pentru ca lucrătorii poștali să aibă parte de concediu de odihnă. Sperăm ca aceste probleme să fie transmise autorităților administrației publice centrale, prin intermediul acestei comisii de dialog social”, a spus Vasile Trifescu, reprezentantul membrilor de sindicat. Prefectul județului a subliniat faptul că la intâlnire a fost invitat și directorul Oficiului Județean de Poștă Neamț, pentru că ”nicio dezbatere tripartită nu poate să aibă loc în absența conducerii”. Totodată și-a manifestat interesul cu privire la discuțiile care au avut loc la nivelul conducerii de la București, dacă se înregistrează progrese în organizarea activității și dacă oamenii găsesc deschidere pentru dialog.

”Instituția Prefectului – județul Neamț are rol de mediator, în cadrul dat de Comisia de Dialog Social și vă asigur că, în urma acestei întâlniri, vor fi făcute informări cu sinteza discuțiilor purtate, atât către conducerea Companiei Naționale Poșta Română, cât și domnului Eduard Corjescu, Secretar de Stat pentru Dialog Social. Cu sprijinul și al deputaților și senatorilor de Neamț, cărora le vom transmite sinteza dezbaterilor de astăzi, prin analiză și dialog, îmi exprim speranța că vor fi găsite soluții favorabile și nu se va trece la etapa mitingurilor de protest”, a precizat prefectul Vlad Angheluță.

La nivelul județului Neamț sunt 80 de lucrători poștali, în mediul rural, care asigură serviciul, în cele mai multe cazuri, cu un singur angajat. În aceste condiții aceștia nu-și pot efectua concediul de odihnă, care, conform prevederilor Codului Muncii trebuie executat în natură. Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au prezentat două posibile soluții: angajarea unor înlocuitori pe o perioadă determinată sau colaborarea între agenții poștali din două localități apropiate.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.