Comisia de tăiat hârtii vrea mai puțină birocrație

de | 24/02/2016 | Fără categorie

Guvernul Cioloș a luat o decizie mult-așteptată de cetățeni și de administrațiile locale: o reformă care să elimine din birocrația excesivă, în relația cetățeanului cu administrația, dar și în relațiile companiei cu administrația ori chiar relațiile dintre primării și agenții ori ministere. Comisia de tăiat hârtii a lansat o platformă online, în care cetățeanul poate să vină cu propuneri. Totul se întâmplă pe platforma: maisimplu.gov.ro.

comisia-de-taiat-hartii-logo„Prin această platformă vrem să identificăm, prin reacția cetățenilor, acele lucruri care pot fi simplificate, iar efortul de reduce birocrația trebuie făcut în interiorul ministerelor. Principiile pe care le vom aplica sunt: o instituție să ceară o singură dată o informație de la un cetățean, să punem la punct transferul electronic al datelor între instituții, să înlocuim documentele legalizate cu declarații pe proprie răspundere, astfel încât să evităm costuri suplimentare, să înlăturam documentele si procedurile care nu se mai justifică și acestea să fie înlocuite de proceduri digitale”, a afirmat miercuri, primul-ministru Dacian Cioloș.

La nivelul administrației locale, această inițiativă a fost bine primită. ”Birocrația este funia care strânge de gât omenirea. Pentru a explica anumite neputințe, incompetență, lene, lipsa chefului de muncă, creștem birocrația sau înființăm o comisie. Întotdeauna când veți auzi că există o problemă și înființăm o comisie, problema aceea, aproape sigur, se îngroapă. Cine face acest lucru se poate bucura de respectul cetățenilor pentru că a reduce anumite hârtii este ca o gură de oxigen”, a afirmat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Cetățenii care au idei de reducere a birocrației pot scrie Guvernului României intrând aici: https://maisimplu.gov.ro/

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.